Cel mai mare scandal sexual din Statele Unite, cu implicații la cel mai înalt nivel pe tot mapamondul, a fost privit în România doar ca un subiect de divertisment. Asta în ciuda unei prezențe masive a țării noastre în celebrele Epstein Files și a indiciilor clare că prădătorul sexual a plătit sume importante unor persoane din România.
Jeffrey Epstein, personajul care i-a creat probleme uriașe de imagine lui Donald Trump, a racolat fete din România pe care le-a plătit cu sume de bani de ordinul zecilor de mii de dolari. Informațiile apar în documentele desecretizate de procurorii americani, însă acestea nu au fost suficiente pentru a putea lansa anchete în țara noastră.
La nivelul Parchetelor din România, nu există nicio investigație care să facă referire la fapte care să aibă legătură cu milionarul Jeffrey Epstein. Informația a fost confirmată de fostul Procuror General al României, Alex Florența, la solicitarea ministrului Justiției, Radu Marinescu. La rândul lui, acesta a transmis răspunsul lui Florența către deputatul Adrian Țiu, care formulase o interpelare parlamentară pe această temă.
”Stimate domnule ministru,
Urmare adresei dumneavoastră nr 2/16001/2006 din 12.03.2026 vă informîm că la nivelul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) nu au fost identificate dosare având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în legătură cu faptele cercetate în dosarul Jeffrey Epstein”, se arată în răspunsul lui Alex Florența.
Dosarele Epstein s-a transformat într-un scandal cu implicații internaționale, după ce Departamentul de Justiție al SUA a declasificat peste 6 milioane de pagini de mesaje, fotografii și conținut video, care au scos la iveală o rețea mondială de influență. Poliția a deschis anchete în state precum: Marea Britanie, Norvegia, Franța, Germania sau țările baltice. Anchetele vizează acuzații de trafic sexual și de minori, precum și fapte de corupție prin legături pe care Jeffrey Epstein le avea la cel mai înalt nivel.
Documentele declasificate menționează un transfer de 30.000 de dolari către un cont al unei sucursale Banca Transilvania din Iași, care aparține unei femei al cărei nume a fost anonimizat de autoritățile din SUA, aceasta nefiind considerată ”person of interest” (suspectă).
Tânăra nu a fost căutată, identificată sau măcar deranjată de procurorii români, cu toate că există indicii că ar fi prestat servicii de natură sexuală pentru milionarul american.
DIICOT nu a fost interesat nici de faptul că Epstein discuta cu mai multe fete din România și se pare că le punea să recruteze alte femei. Există detalii referitoare la bilete de avion pe care Jeffrey le achiziționa în numele acestora cu destinația SUA. Una dintre româncele cu care Epstein coresponda povestește chiar despre o experiență pe care a trăit-o pe insula privată a milionarului pedofil.
Little St. James, insula lui Jeffrey Epstein din Caraibe, unde aveau loc orgii sexuale cu fete din întreaga lume, a fost decorată cu ajutorul unui pictor român, Ion Nicola. Acesta apare în sute de mesaje ale lui Epstein, dar, de asemenea, nu a fost deranjat de autoritățile din România.
Nici în cazul cercetătoarei românce Corina Tarniță, în prezent la Universitatea din Princeton, lucrurile nu au stat diferit. Potrivit corespondenței, Tarniță devenise apropiată de Epstein, iar acesta o sprijinea financiar în activitatea profesională. De asemenea, americanul ar fi plătit, prin intermediul româncei, sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari unor tinere studente din România cu titlu de burse de studiu.
Nu în ultimul rând, din mailurile publicate de Departamentul de Justiție reiese că Epstein ar fi vizitat România în cursul anului 2012 și că ar fi folosit intermediari pentru a contacta tinere din țara noastră. De asemenea, el ar fi fost interesat să încheie un business de amploare în București, prin intermediul unor români.
Jeffrey Epstein a fost un finanțist american care s-a sinucis în închisoare, în august 2019. El era acuzat de trafic de persoane, pedofilie și abuzuri sexuale. Printre victime s-au numărat și mai multe minore.
În ultimul an, SUA a publicat milioane de documente care scot la iveală conexiuni politice la cel mai înalt nivel. Printre numele vehiculate în dosarul Epstein se numără: Donald Trump, Prințul Andrew, Bill Gates sau Bill Clinton.