Problema dopingului și a testelor pozitive din tenis continuă să fie extrem de aspră. Pentru a nu ajunge în situația unor nume mari din tenis, precum Iga Swiatek sau Janick Sinner, Emma Răducanu a recurs la un gest extrem.
Britanica se află în Australia, unde se pregătește de primul Grand Slam al anului. Nu a putut să joace la Auckland, la finalul lui 2024, dar își pune mari speranțe că anul acesta se poate apropia de nivelul din 2021, când a câștigat US Open.
Pentru asta, ea are nevoie de continuitate. Și de lipsa emoțiilor privind testele antidoping. Ea este atât de speriată de acestea, încât a decis să mai folosească nici măcar spray de țânțari.
A dezvăluit asta la Australian Open 2025 Media Day. “Ieri, de exemplu, am fost mușcată de nu știu ce, furnici, țânțari sau ceva de genul ăsta. Sunt alergică, cred, s-au inflamat zonele și s-au umflat foarte mult. Cineva mi-a dat un spray antiseptic, natural, pentru a încerca să ameliorez mușcăturile. Nu am vrut să-l iau. Nu am vrut să pulverizez substanța acolo. Am stat cu glezna și mâna umflate”, a povestit ea jurnaliștilor.
Emma Răducanu și-a continuat dezvăluirile. “Mi-am spus: Ok, o să suport pentru că nu vreau să risc nimic. Este ceva care ne îngrijorează. Suntem cu toții în aceeași barcă. Cred că este vorba despre gestionarea factorilor controlabili cât mai bine posibil. Dacă se întâmplă ceva în afara controlului nostru, atunci va fi puțin dificil să încercăm să dovedim acest lucru”, a explicat ea.
Dincolo de ce a pățit Simona Halep, tenisul mondial a fost zguduit la finele anul trecut de cazurile Iga Swiatek și Janick Sinner. Ambii au fost depistați pozitiv, dar au primit suspendări minime. Acest lucru a generat opinii contradictorii privind legimitatea lor.
Emma Răducanu se află pe tabloul principal de la Australian Open. Ea n-a avut prea mult noroc la tragerea la sorți. O va întâlni în runda inaugurală pe Ekaterina Alexandrova, locul 26 mondial. Ea se află pe partea de tablou a polonezei iga Swiatek, peste care poate da în turul III.
Ediția din acest an începe la 12 ianuarie și vine cu premii fabuloase pentru participanți. AO va avea în turul I și cinci fete din România. Cel puțin una dintre ele va fi în runda secundă, deoarece Irina Begu o întâlnește pe Gabriela Ruse.
Sorana Cîrstea o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina. Și Anca Todoni, venită din calificări, va avea o adversară foarte puternică. În primul tur, ea dă peste chinezoaica Qinwen Zheng (22 ani), numărul cinci mondial și finalistă anul trecut la Melbourne. Jaqueline Cristian va juca în prima rundă contra croatei Petra Martic.