Fratele mai mic al lui Lamine Yamal a devenit un adevărat fenomen pe rețelele de socializare. Descoperă în rândurile de mai jos cum a fost surprins băiatul, după ce Spania a învins Argentina și a câștigat Cupa Mondială 2026.
Lamine Yamal (19 ani) are o relație foarte apropiată cu familia sa, dar mai ales cu unicul său frate. Băiatul pe numele său Keyne Yamal este mai mic cu 16 ani, dar acest lucru nu-l împiedică pe fotbalist să-l ia peste tot pe cel mic. Copilul de numai 3 ani apare în multe dintre imaginile și filmările starului spaniol.
Jucătorul celor de la Barcelona al cărui nume are o poveste extrem de emoționantă are o legătură inedită cu ruda sa de sânge. Micuțul nu a lipsit de la victoria de pe MetLife Stadium, după ce anterior a făcut senzație cu o filmare în care toți s-au întrebat pe cine susține, de fapt, în Campionatul Mondial 2026. După finală nu mai este loc de nicio interpretare.
Poate fi considerat fără niciun dubiu cel mai mare fan al Spaniei. După ce echipa națională a cucerit trofeul, băiatul care își va aniversa ziua de naștere în septembrie, a făcut din nou furori. A fost surprins în timp ce se rostogolește pe gazonul de pe stadion și apoi, apare într-o ipostază inedită cu un ofițer de poliție.
În clipul care a devenit viral este filmat în timp ce dă mâna cu omul legii. Ulterior, fratele lui Lamine Yamal primește o șapcă pe care polițistul i-o aranjează frumos pe cap. Acesta se îndreaptă spre un coleg căruia îi arată momentul special. Se pare că toată lumea îl adoră pe Keyne, care în ultima perioadă a devenit faimos pe social media.
Vezi această postare pe Instagram
O altă ipostază care i-a cucerit pe internauți s-a petrecut tot după finala Cupei Mondiale. Aceasta îl arată pe fratele mai mic al lui Lamine Yamal în timp ce aleargă spre fotbalist. Ajunge direct în brațele acestuia. Băiatul este îmbrăcat în tricoul naționalei Spaniei, cu numărul 19 purtat de spaniol. În plus, are propriul prenume imprimat pe spate.
Totodată, micuțul nu ține cont de nimeni și nimic, relația dintre cei doi frați fiind una extrem de puternică. Sportivul demonstrează acest lucru prin faptul că-l ridică imediat în aer și apoi îl pune cu mare grijă pe gazon. Mai mult, încearcă să-l protejeze de razele puternice ale soarelui, dându-i o șapcă de culoare roșie.
„Sunt cu adevărat mișcat să-l văd pe fratele meu mai mic fericit, precum și să-i văd pe mama și pe prietenii mei trăind viața la care au visat dintotdeauna. Fratele meu mai mic înseamnă foarte mult pentru mine. Îl iubesc atât de mult încât simt că este propriul meu fiu”, a declarat atacantul spaniol, într-o conferință de presă care a avut loc în iulie 2026, relatează The Athletic.