FCSB caută a treia victorie în acest sezon în campionat în fața Petrolului Ploiești. „Roș-albaștrii” vin după înfrângerea usturătoare din Danemarca, scor 5-0 pentru Silkeborg, în grupele UEFA Conference League.
Gigi Becali a mers în dimineața meciului dintre Petrolul Ploiești și FCSB la Mănăstirea Văratec, pentru sfințirea bisericii Adormirea „Maicii Domnului”.
Patronul „roș-albaștrilor” s-a rugat în spațiul destinat oficialităților locale alături de prefectul Adrian Niță, primarul comunei Agapia, Neculai Năstasă și Vasile Asandei, șeful Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
La evenimentul religios au asistat aproximativ 5.000 de oameni care l-au putut urmări îndeaproape pe patronul celor de la FCSB. Gigi Becali este recunoscut pentru credința pe care o exprimă public.
Gigi Becali nu a mers singur la Mănăstire, pentru a se ruga. Latifundiarul din Pipera a fost însoțit de Alexandru Tudor. Nu este pentru prima oară când cei doi sunt surprinși împreună la mănăstire.
Gigi Becali și Alexandru Tudor, pe care-l consideră omul său de încredere, au fost surprinși anul trecut de FANATIK, rugându-se la Cernica. MM Stoica, managerul general al celor de la FCSB, nu l-a însoțit pe Gigi Becali.
Mai mult decât atât, Gigi Becali ar fi venit însoțit de aproximativ 200 de credincioși care au fost aduși pe cheltuiala sa la eveniment.
FCSB o înfruntă duminică, 9 octombrie, ora 21:30 pe Petrolul Ploiești. Echipa antrenată de Nicolae Dică are nevoie de victorie pentru a se apropia de locurile de play-off.
Totuși, „roș-albaștrii” nu vor avea o misiune ușoară. Echipa antrenată de Nicolae Constantin a mărturisit că eșecul drastic din Conference League va cântări greu pentru „roș-albaștrii”.
„Nici noi nici ei nu sunt în cea mai bună formă. Am pierdut trei meciuri la rând, ei au primit doar unu-două goluri în ultimele trei-patru meciuri. Dar vin după o înfrângere cu 5-0 în Conference League și chiar dacă schimbi echipa nu contează asta. O să fie afectați
„E presiunea mare la ei, dar cea mai mare e de la Gigi Becali. Vedem ce declarații dă și ce vorbește la televizor. Nu poți să pierzi un meci în Conference League de maniera asta cu Silkeborg. E o înfrângere foarte mare și s-a schimbat atmosfera”, a declarat Mirko Ivanovski, atacantul Petrolului, în exclusivitate pentru FANATIK.