Meghan Markle a fost marea absentă de la înmormântarea Prințului Philip, iar lipsa ei a fost motivată public, la funeralii participând soțul ei, nepotul regretatului duce de Edinburgh.
Mulți se întreabă ce a făcut fosta ducesă de Sussex în ziua înmormântării bunicului soțului ei, iar răspunsul este oferit chiar de motivul pentru care a absentat la ceremonia religioasă unde au putut participa doar 30 de persoane.
Principalul motiv pentru care Meghan nu a putut fi prezentă alături de Prințul Harry la înmormântarea lui Philip este bebelușul pe care îl poartă în pântece.
Nevasta nepotului Reginei Elisabeta este însărcinată, iar doctorii i-au recomandat să nu călătorească cu avionul că i-ar putea face rău, sarcina fiind deja destul de avansată, astfel că actrița cunoscută din serialul Suits a rămas în California, Statele Unite ale Americii, acolo unde s-a stabilit cu Harry.
Cu siguranță Meghan Markle a păstrat legătura pe parcursul acestei zile cu soțul ei și a urmărit, așa cum a făcut-o toată lumea, înmormântarea Prințului Philip.
Dincolo de faptul că este însărcinată, Meghan Markle mai are un motiv întemeiat pentru care nu s-a dus în Anglia împreună cu soțul ei.
Relația dintre nevasta lui Harry și Casa Regală nu este una bună, ba am putea spune că este chiar dezastruoasă, iar de asta și-a dat seama toată lumea în urma interviului pe care bruneta l-a acordat lui Oprah Winfrey la începutul lunii martie, un interviu în care familia Reginei Elisabeta e creionată în culori nu tocmai calde.
Meghan afirmase că a suferit atacuri rasiste câtă vreme era ducesă de Sussex și s-a lovit de la bun început de un zid în comunicarea cu instituția din care a făcut parte. A avut de suferit destul de mult și nu s-a putut acomoda cu regulile stricte, fapt pentru care, așa cum știm cu toți, a părăsit împreună cu soțul ei Casa Regală în luna februarie a anului trecut, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus.
Prezența lui Meghan la înmormântare ar fi pus și mai multe paie pe foc, iar decizia ca aceasta să rămână în SUA a fost cea mai bună pentru liniștea Reginei.