Antonia a vorbit despre ce a pățit acum ceva timp, după ce a susținut un concert în Galați. Cei care au fost prezenți la spectacol au criticat-o la final, însă artista a explicat care a fost situația, de fapt.
În 2018, în timp ce se îndrepta spre Galați, acolo unde avea de susținut un concert, Antonia a aflat o veste foarte tristă. Bunicul artistei s-a stins din viață, însă aceasta și-a făcut meseria și a susținut spectacolul respectiv. A urcat pe scenă, chiar dacă nu era deloc într-o stare bună.
“Nu o să uit atunci când eram în drum spre Galați. Am aflat efectiv cu o oră înainte să ajung acolo și eram praf. Am cântat, mi-am făcut jobul”, a povestit Antonia în podcastul Giuliei Anghelescu.
După concert, partenera lui Alex Velea nu a dat autografe și nici nu a stat cu fanii pentru a face poze. Acest lucru i-a enervat pe cei care au venit să o vadă și să o asculte.
Văzând că artista nu are de gând să mai stea, fanii au început să o critice și să-i spună vorbe răutăcioase. Unii chiar au început să țipe și să-i bată în dubă vedetei.
“După am plecat, nu am mai stat la poze într-adevăr, pentru că nu am mai avut stare și mă înjura lumea pe net. ‘Nu îți e rușine că am stat acolo cu copilul în frig o oră?’. Îmi băteau în dubă, urlau…Să stau să le explic de fiecare dată”, a mai spus Antonia.
În cadrul aceluiași podcast, Antonia a dezvăluit că a descoperit încă din copilărie că este pasionată de muzică. Părinții au văzut că aceasta cânta prin casă, așa că i-au cumpărat o stație de karaoke. Ulterior, aceștia au înscris-o la lecții de canto și de pian.
După un timp, cântăreața a renunțat la pian pentru că părinții ei nu-și mai permiteau ambele lecții. În plus, vedeta nici nu exersa suficient de mult la pian, așa că nu a mai continuat.
“Știu că sună foarte clișeic, dar de mică (n.r. atunci și-a descoperit pasiunea pentru muzică). Părinții mei au văzut că eu tot cânt prin casă, mi-au luat și combină de karaoke, cu microfon conectat și le-au dat în cap să mă ducă la canto.
În același timp m-am apucat și de pian, doar că, la un moment dat, nu au mai putut să plătească ambele lecții. La pian îmi era mai lene să repet”, a mai povestit vedeta.