Life

Ce a pățit Jean Paler în perioada comunismului. Actorul a fost interzis după ce a comis o mare greșeală

Jean Paler este unul dintre ce mai cunoscuți actori de comedie din România. Fiecare film în care a jucat sau emisiune televizată la care a participat a fost extrem de apreciată.
27.01.2023 | 20:04
Ce a patit Jean Paler in perioada comunismului Actorul a fost interzis dupa ce a comis o mare greseala
Ce greșeală a făcut Jean Paler în perioada comunismului. Sursă foto: captură YouTube / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Și în perioada comunismul, Jean Paler era pe val. Era chemat diferite evenimente, iar talentul său era recunoscut până și de fostul președinte, Nicolae Ceaușescu.

Cum a ajuns Jean Paler să fie interzis pe scenă

O simplă greșeală însă l-a costat cariera pe Jean Paler, care se gândea că niciodată nu va mai putea să revină pe scenă. De asemenea, actorul, care a împlinit recent 70 de ani, a fost și la un pas să fie săltat de Miliție, având în vedere faptele sale.

ADVERTISEMENT

Ce a pățit, de fapt, Jean Paler? O astfel de greșeală nu ar însemna nimic acum, însă atunci a însemnat totul.

Actorul a participat la o paradă dedicată lui Nicolae Ceaușescu, iar din cauza emoțiilor, a rostit un cuvânt greșit la microfon. Greșeala însă nu a putut fi iertată de nimeni.

ADVERTISEMENT

Jean Paler recita o poezie patriotică, iar eroarea pe care a făcut-o i-a șocat pe toți cei prezenți la parada respectivă. Într-un interviu acordat pentru viva, faimosul actor a vorbit despre acel episod.

Ce greșeală a făcut Jean Paler? În loc de cuvântul ”pomi”, acesta a rostit cuvântul ”boi” și ce este cel mai rău e că acest cuvânt se regăsea în aceeași frază cu numele lui Nicolae Ceaușescu. 

ADVERTISEMENT

Greșeala făcută de Jean Paler în fața unei mulțimi

Mai exact, Jean Paler trebuia să spună că fostul președinte din perioada comunismului a plantat primii pomi. În schimb, el a spus că Ceaușescu a plantat primii boi, iar ce a urmat a fost o reală catastrofă.

Actorul dă vina pe emoțiile de la acel moment, având în vedere că nu a ajuns în astfel de situații de multe ori. L-a costat însă o mare parte din carieră, pentru că după acest episod, a fost interzis pe orice fel de scenă.

ADVERTISEMENT

”Îmi aduc aminte de o întâmplare, care mi-a interzis să mai ies pe orice fel de scenă. (…) M-au pus să recit la marele eveniment, unde aveam fiecare câte o strofă de spus. Deci, și mie îmi căzuse o strofă. (…) 

Și uite cum zic: ‘tot el a pus prima cărămidă…’ Și mi s-a uscat gura. ‘Tot el a pus prima cărămidă acolo, dincolo, și tot el a plantat primii… boi. 

Fiind aproape de microfon, în loc de primii pomi am zis primii boi. Așa s-a auzit, ‘primii boi’, la Polivalentă, unde se ținea marele congres”, a dezvăluit actorul, în interviul acordat pentru viva.ro.

Jean Paler nu a mai putut să activeze în domeniu un an de zile

Ce a urmat apoi? Niște oameni de la Miliție s-au dus direct la actor și l-au legitimat. Acesta avea atestat de liber profesionist atunci, așa că l-au lăsat în pace.

Deși a scăpat de problemele cu legea însă, dreptul la practică i-a fost retras pe o perioadă nelimitată de timp. Și-a reluat activitatea de abia după un an de zile, prin mici relații, însă nu va uita niciodată acel moment din viața sa.

De asemenea, Jean Paler a mai precizat și că întreaga lume care l-a privit în acea noapte, de prin anii 1980, au rămas încremeniți după eroarea făcută.

ADVERTISEMENT