Fotbal international

Ce a păţit Răzvan Marin la vama Nădlac, la revenirea în ţară. “Am stat 21 de ore, nu mai am ce să spun”

17.05.2020 | 11:33
Ce a patit Razvan Marin la vama Nadlac la revenirea in tara Am stat 21 de ore nu mai am ce sa spun
ADVERTISEMENT

Răzvan Marin a vrut să revină acasă, din Ţările de Jos, după perioada de carantină petrecută la Amsterdam. Alături de internaţionalul român şi familia sa s-a mai aflat un fin.

Răzvan Marin a făcut carantina la Amsterdam

Iniţial, călătoria fusese planificată comod, cu avionul, însă interdicţia zborurilor din Ţările de Jos către România şi în sens invers au anulat biletele cumpărate din timp şi s-a ales varianta cu maşina.

ADVERTISEMENT

Pentru familia Marin totul a decurs bine cât s-a aflat pe drum de la Amsterdam spre România. Au parcurs distanţa cu lejeritate, în 16 ore, dar calvarul a început în momentul în care s-au apropiat de graniţa de la Nădlac, unde este deschisă singura poartă de acces spre intrarea în ţară şi ieşire.

Ce scria jucătorul în toiul nopţii

Jucătorul care se află încă sub contract cu Ajax, deşi se spune că antrenorul Eric ten Hag va renunţa la serviciile sale în această vară, scria la ora 02:00 pe contul său de socializare:

ADVERTISEMENT

„Să tot vrei să vii acasă. După ne întrebăm de ce pleacă lumea în străinătate. Încă puțin și se fac 18 ore de când ne chinuim să facem acei 5-6 kilometri pentru a intra în România”.

20 de ore de aşteptare la intrarea în ţară

În cele din urmă, după 20 de ore de aşteptat la intrarea în România, aventura s-a încheiat cu bine pentru familia Marin. Răzvan a declarat pentru Gazeta Sporturilor:

ADVERTISEMENT

„Da, am reușit să intrăm. Suntem împreună. Cam 18-20 de ore am stat. Suntem bine. A durat mult pentru că erau procedurile de verificare din cauza acestui coronavirus. Ne-au verificat, am completat o declarație. Nu mai contează acum. Asta a fost să fie.

Vama Nădlac, singura poartă de intrare şi ieşire din România

Sunt cu familia și cu un fin. Ne-am întors din Olanda. Am făcut 16 ore de la Amsterdam până la Nădlac și am stat 21 de ore, de la 8 dimineața până următoarea zi la 5 dimineața. Nu mai am ce să spun. Am trecut prin toate stările. Ca mine au fost mulți alți oameni. Concluzia? Asta e. Se poate întâmpla. “

ADVERTISEMENT

Vama Nădlac a fost pur şi simplu luată cu asalt de către românii care doreau să revină în ţară. Numai vineri şi sâmbătă, imediat după ridicarea stării de urgenţă,  aproximativ 16.000 de persoane cu 10.900 de mijloace de transport au intrat în România.

ADVERTISEMENT