News

Ce a păţit un român care a vrut să cumpere legume de pe marginea drumului! „Nu vă este rușine, cum să faceți așa ceva?”

Ce a păţit un român care a vrut să cumpere legume direct de pe marginea drumului și ce acuze le-a adus acesta fermierilor care obișnuiesc să vândă la poartă
13.08.2021 | 12:26
Ce a patit un roman care a vrut sa cumpere legume de pe marginea drumului Nu va este rusine cum sa faceti asa ceva
Ce a păţit un român care a vrut să cumpere legume de la fermierii care obișnuiesc să vândă pe marginea drumului. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

A fost scandal mare după ce un bărbat a încercat să cumpere legume direct de pe câmp, de la oamenii care trăiesc din produsele pe care le cultivă. Acesta a zis că a căutat să achiziționeze două verze, dar, spune el, situația se repetă la aproape fiecare produs în parte. Concret, bărbatul a rămas dezamăgit de prețul pe care i l-au solicitat țăranii în schimbul verzelor și i-a acuzat pe aceștia că vor să își scoată „pârleala” pentru un an de zile pe cârca a doar câțiva mușterii.

Mai mult decât atât, acesta consideră că fermierii sunt cei care i-au îndepărtat pe cumpărători în ultimul timp. Bărbatul a transmis că vechiul comerț făcut la poarta legumicultorului aproape că nu mai există din cauza pretențiilor exagerate ale legumicultorilor.

ADVERTISEMENT

Ce a păţit un român care a vrut să cumpere legume de la fermierii care vând la marginea drumului !

Culmea, acuzele nu s-au oprit aici. Omul spune că, în ultima perioadă, legumicultorii cumpără și ei de la en gros ceea ce nu produc și încearcă să vândă la poartă la prețuri amețitoare mințindu-i pe toți că produsele provin din grădina lor.

„M-am dus pe câmp să cumpăr două verze, era un câmp plin! Mi-a cerut 2 lei pe kg! Mai scump decât la piață sau supermarket! Dacă luam o căruță mi-o dădea cu 0,5 bani pe kg!

ADVERTISEMENT

Țăranul nu mă încurajează să cumpăr de la el, vinde en detail la marginea drumului mai scump decât la piață! Majoritatea celor care doreau să cumpere de la poarta țăranului au renunțat! Dacă ar vinde en detail mai ieftin țăranul ar avea de câștigat! Acum aștept acasă să treacă mașina sau căruța unor așa ziși comercianți și cumpăr de la ei, mai ieftin decât la poarta producătorului! Mai nou țăranul cumpără de la en gros ce nu produce el și vinde la poartă mai scump decât la piață!

Stau la țară, cultiv în curte legume pentru consumul propriu, respect munca producătorilor, dar cred că politica lor de vânzare, de la poartă, îndepartează potențialii cumpărători prin prețul de speculă practicat! Am văzut ceva ciudat, același țăran care vindea la poartă cu un preț la piață vindea ……mai ieftin! Cum poate înțelege țăranul care-i sunt interesele!”, a notat pe o rețea de socializare Mihalcea Romel într-un grup unde s-au strâns mai mulți pasionați de viața la țară.

ADVERTISEMENT

Sute de comentarii, distribuiri și acuze la adresa legumicultorilor

Postarea a stârnit interes și peste 700 de oameni au comentat cu patos cele trăite de bărbat. Nu puțini au recunoscut că au simțit și ei pe propria piele acest tip de negoț, unul care mai degrabă îi sperie pe cumpărători.

„Ce nu vor să facă țăranii noștri este să se unească în asociații. Ca producători așa ar putea să-și facă intrare în lanțurile de supermarketuri lejer. Se plâng că li se strică marfa pe câmp, păi de … De ce să se îmbogățească și vecinu’.

ADVERTISEMENT

Din păcate, noi cei ce într-adevăr apreciem munca lor gândim așa, pentru că mi-ar plăcea să văd că se dezvolta, că facem și noi ceva. Și eu stau la țară, soțul lucrează în asociație și vedem problemele ce-i împiedică pe micii fermieri să își comercializeze produsele.

Ei preferă să de-a din capul locului, adică să încurajeze bișnița, că bișnițarul le ia ieftin (deci oricum țăranul iese în pagubă) și ia de la toți că în sat sunt multi care cultivă. Și apoi le duce la magazine poate chiar în supermarket pentru că are cantitatea necesară. Deci dacă într-un sat s-ar unii cu toții ar rupe gura târgului”, a spus Pârvu Popa Maria.

„Văd că degeaba am fost sub influența otomanilor atâta timp, că nu am învățat de la turci să facem comerț. Ce aș fi făcut eu, în locul țăranului? En-grosistul oricum vine să-mi cumpere varza cu 50 de bani kilogramul.

Dacă aș vinde și doamnei 2 verze cu 50 de bani pe kil, aș vinde 2 verze în plus! Și poate ea ar spune și vecinelor, și ar veni și ele să cumpere de la mine… Și chiar dacă acum vin și cumpără câte 2 verze, la toamnă vor veni să cumpere câte 2 saci, să pună la murat. Eu aș avea doar de câștigat!”, a zis și Daniel Moisa.

„Nu vă este rușine, cum să faceți așa ceva? Nu este pentru prima oară când aud de asemenea inepții. Ați ajuns să vindeți de toate, v-ați transformat în samsari, ați uitat și să plantați legume”, a acuzat Liviu Baștină.

Cine i-a apărat pe fermieri în privința prețurilor

Nu toată lumea a fost de acord cu postarea bărbatului. În apărarea legumicultorilor au sărit zeci de oameni. „Foarte rău gândiți, habar nu aveți câtă munca este în spatele acestor legume. Eu încerc să cumpăr de la producători locali pe care îi știu și cultivă produsele respective fără să negociez un ban”, a zis Codorean Claudiu.

„Și vi se pare mult, 2 ron/kg? Dacă socotim cantitatea doar de apă de care au nevoie culturile, vă spun că nu mai spuneți că este scump! Unde mai punem munca și tot restul?! Am locuit în Elveția și în fiecare sâmbătă și duminică este piață în centrul Zürich-ului. Ei bine, prețuri mari, nimeni nu se plânge și cumpăra cine vrea. Doar ca exemplu: un dovlecel de 6-7 cm cu floare, costă 3 franci”, a spus Gabriella Pascaru Bisi.

„Incredibil… mie mi-ar fi rușine să scriu așa ceva. 2 lei, ce-s 2 lei?? Ia puneți mâna și munciți dumneavoastră pământul să vă văd cum trăiți dacă vindeți varza cu 2 lei pe kil?!?? Dumneavoastră aveți idee ce înseamnă să trăiești din așa ceva?! Doamne ferește-mă!!!”, a acuzat Maria Sav.

De-a lungul timpului, FANATIK a scris mai multe materiale despre contrele dintre fermieri și samsari, dar și legumicultori și cumpărătorii din piață. Ce a găsit un bărbat într-un sac de cartofi pe care l-a luat din târg puteți afla AICI. De asemenea, FANATIK a prezentat și ce a găsit un român într-o roșie, imaginea șocând la acea oră pe toată lumea. Materialul îl găsiți AICI.

Un alt detaliu aparte este acela că fermierii români au cele mai mici subvenții din UE! Legumicultorii sunt la ani lumină de banii încasați de agricultorii de renume ai Europei. Întreaga poveste o găsiți AICI.

ADVERTISEMENT