Deznodământul meciului dintre România și Kosovo a fost decis de UEFA. Tricolorii s-au impus cu 3-0 la “masa verde”, după ce oaspeții de pe Arena Națională au decis să abandoneze partida. La o zi distanță, fostul jucător din Giulești, Albion Rrahmani, a postat un mesaj pe contul său de social media.
Kosovarii puteau obține locul 1 din grupă doar printr-o victorie la scor în meciul cu România. În minutul 90, la scorul de 0-0, aceștia au încercat să provoace o reacție agresivă din partea tricolorilor sau chiar a spectatorilor, având în vedere relația tensionată dintre cele două țări.
Atât elevii lui Mircea Lucescu, cât și fanii s-au comportat exemplar. Însă kosovarii nu s-au oprit aici. Oaspeții au luat decizia de a merge la vestiare, acuzând spectatorii că au scandat “Serbia, Serbia”, lucru care nu intră în lista de scandări cu caracter rasist sau xenofob.
Până la urmă, kosovarii nu au mai revenit pe teren, deși au fost rugați insistent, iar UEFA a decis că România a câștigat meciul cu 3-0 la “masa verde”, întrucât adversarii au abandonat partida. Acest lucru a însemnat, în mod automat, câștigarea grupei.
În ultimii ani, tot mai mulți jucători din Kosovo au evoluat în Superliga României. Printre ei se numără și Albion Rrahmani. Vârful din naționala statului Kosovo a postat un scurt mesaj pe social media după ce UEFA a venit cu un verdict.
„Always thank God!” (n.r. „Întotdeauna îi mulțumesc lui Dumnezeu”), a scris Albion Rrahmani pe Instagram. El a postat și câteva fotografii cu el în tricoul naționalei țării sale.
Românii au reacționat în comentarii și au avut o atitudine admirabilă față de fostul jucător de la Rapid. Nu au existat mesaje jignitoare sau ofensatoare, ceea ce denotă că fotbalistul este încă extrem de apreciat în țara noastră.
„Felicitări din România! Te respectăm! Ești mereu binevenit în țara noastră!”, „Românii chiar te respectă, Albion! Știm că tu nu ai fi vrut ca așa ceva să se întâmple!”, au fost doar o parte din reacțiile românilor la postarea fotbalistului din Kosovo.
România și Kosovo nu se vor putea întâlni în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, întrucât kosovarii vor juca la barajul pentru promovare în Divizia B din Nations League. Astfel, ei vor putea evolua în preliminarii doar într-o grupă de 4 echipe, iar România într-una de 5.