Ce a putut să găsească un român în salata cumpărată dintr-un mall din București. A rămas șocat când și-a dat seama ce este, de fapt. Clientul a dezvăluit întreaga pățanie, precizând că a luat măsuri după cele întâmplate.
Ce a descoperit un român în salata achiziționată dintr-un celebru mall din Capitală. S-a speriat când a realizat ce este. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de joi, 1o octombrie 2024, când a mers să ia masă în oraș cu familia.
Bărbatul a povestit că nu se aștepta să primească mâncarea alături de o astfel de vietate. Clientul a mărturisit că în preparatul său s-a strecurat și un gândac mare și negru, care l-a făcut să ia instant măsuri.
„Vă trimit alăturat niște «amintiri» din România, la restaurant. Soția a țipat, iar doi copii de la masa vecină care au văzut salata cu gândacul care mișcă au vomitat hamburgerii.
Vai ce frumos ne-am distrat la Mall. Am sunat la ANPC (vă rog să încercați și dumneavoastră să-i contactați, e o aventură)”, a mărturisit românul pentru publicația dcnews.ro, unde a trimis și imagini cu gândacul din salată.
Românul nu a stat deloc pe gânduri, a făcut mai multe fotografii și a contactat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, sfătuindu-i pe oameni să procedeze la fel dacă se confruntă cu o situație similară.
Reclamațiile către ANPC se pot face prin intermediul unei apel telefonic sau pe site. Prin depunerea unei sesizări se cer mai multe date de identificare, cum ar fi cele ale solicitantului, comerciantului și legat de produsul în cauză.
Se recomandă să se depună o astfel de sesizare numai după ce s-a încercat rezolvarea problemei pe cale amiabilă. Dacă nu se poate ajunge la o înțelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii, atunci puteți să depuneţi o reclamaţie.
Cea mai simplă metodă se poate face accesând site-ul institutției. După ce clienții își dau acceptul pentru a depune o sesizare trebuie să atașeze documentele justificative. Termenul de răspuns este, de obicei, de 30 de zile, la care se pot adăuga 15 zile prelungire dacă se impune o cercetare mai amănunțită.