Lidia Buble a fost în vacanță în Istanbul, acolo unde a avut parte de o întâmplare neplăcută. Cântăreața a vrut să se tundă, dar experiența pe care a avut-o a fost una care a dezamăgit-o.
Îndrăgita cântăreață a dorit să încerce o schimbare de look în timp ce se afla la Istanbul, însă nu a avut parte de rezultatul mult așteptat.
Părul Lidiei Buble cădea des și nu mai arăta foarte bine, așa că artista a decis că este momentul potrivit să ia măsuri și să meargă la un salon de coafură pentru a remedia problema.
Cu toate acestea, vizita la un salon din Istanbul i-a creat vedetei mai multe probleme. Artista a vrut o tunsoare de tip bob și a mers la un hairstylist pe care l-a urmărit în mediul online.
Lidia Buble a fost impresionată de acest hairstylist, așa că a decis să meargă la el pentru schimbarea dorită. La salon, angajații nu vorbeau engleza, astfel că artista nu s-a putut înțelege foarte bine cu ei. Astfel, a fost nevoită să le arate fotografii cu coafura dorită.
“Am ajuns acolo, m-am așezat pe un scaun și a venit la mine un băiat, cred că era asistent. Nu el trebuia să mă tundă, că eu voiam pe altcineva, pe cine văzuse pe Instagram. A venit băiatul și și-a pus căștile pe cap, cred că asculta ceva.
La un moment dat s-au strâns armate de oameni în jurul lui și ăsta a început să mă tundă, unul dădea cu foarfeca în timp ce mă tundea, unul usca părul, deci nu mai înțelegeam nimic.
Se întâmplau foarte multe chestii în capul meu în același timp. M-am uitat pe jos și am văzut jumate de cap pe jos și am zis că voi pleca fără păr. M-au filmat încontinuu, probabil să pună pe rețelele lor de socializare videoclipul”, a povestit Lidia Buble pe Instastory.
Inițial, Lidia Buble a fost încântată de rezultatul de la salon. Atunci când a ajuns la hotel, a avut un șoc în momentul în care a văzut că părul nu era tuns egal.
“Plec de la salon, ajung la hotel și nu mi -am dat seama cum sunt tunsă. Părea totul perfect. M-am periat și când am venit îmi venea să-mi bag mașina de tuns și să mă rad în tot capul. Într-o parte era mai scurt, era inegal. M-a filat mai mult într-o parte.
Eu voiam să fiu tunsă drept, ei m-au tuns în U. Ideea este că eu nu mi-am învățat lecția. Nu o să mai cred ce văd pe rețelele de socializare. Videoclipurile de pe pagina lor erau perfecte, coafurile impecabile”, a mai spus artista.
După această experiență neplăcută, vedeta a apelat la un hairstylist din România, care a tuns-o exact așa cum și-a dorit. Din fericire, coafura a fost “salvată” și arată impecabil acum.