Ianis Hagi a fost titular în meciul pe care Rangers l-a câștigat cu 6-0 în fața celor de la Kilmarnock. După luni întregi în care internaționalul român a fost ignorat complet de Philippe Clement, mijlocașul ofensiv a strălucit și a oferit două pase de gol.
Fiul lui Gheorghe Hagi dă semne că poate să se apropie de forma bună pe care o arăta odată. Ianis a făcut un meci excelent în fața propriilor fani și e foarte probabil ca antrenorul său să îi ofere șanse și în următoarele etape.
Presa din Scoția a lăudat felul în care Ianis Hagi s-a mișcat pe teren, dar mai ales creativitatea de care a dat dovadă în momentele decisive. El a fost notat cu 9 de publicația Ibroxnews.com, fiind unul dintre cei mai buni jucători din echipa sa.
„A centrat perfect la primul gol al lui Tavernier. Acesta a fost un indicator clar că românul este aici pentru a juca și merită mai multe șanse. Apoi a mai dat o pasă excelentă pentru Danilo, la al doilea gol. Nu poate exista nicio îndoială că el este aici pentru a rămâne și pentru a face diferența pentru echipa de pe Ibrox”, a scris sursa menționată anterior.
Înainte de meciul cu Kilmarnock, Ianis Hagi a oferit un scurt interviu în presa din Scoția. El s-a declarat extrem de fericit că are din nou șansa să joace pentru Rangers, însă nu a vrut să vorbească prea mult despre viitorul său.
„Multe lucruri erau, într-adevăr, în aer. Nimeni nu poate nega asta. Toată lumea știa asta. Eu mereu am spus că, de fiecare dată când se va apela la mine, voi da 100%, atât la prima echipă, cât și la echipa a doua.
Eu mereu o să respect fotbalul pentru că mi-a oferit enorm. Asta e lucrul pe care îl iubesc. În fotbal, totul se schimbă de la o zi la alta. Pentru mine, repet, a fost vorba doar despre a respecta fotbalul. Am vrut să fiu, din punct de vedere fizic, în cea mai bună formă”, a spus mijlocașul român.
Ianis Hagi a fost lăudat și de fanii celor de la Rangers pe social media. Suporterii au luat cu asalt platforma Twitter pentru a scrie mesaje de apreciere pentru internaționalul român. Ei sunt de părere că mijlocașul ar merita să fie mai des titular.
„Ianis Hagi ar trebui să fie titular în fiecare meci”. / „Încă cred că Clement ar trebui dat afară când văd că Ianis Hagi a fost trimis la echipa a doua”. / „Ianis Hagi s-a întors!” /. „Trebuie să ne cerem scuze față de Ianis”, au fost doar câteva dintre zecile de mesaje de pe Twitter.