Rapid se află într-o criză de formă. De 4 partide în Superliga, echipa lui Bergodi nu a mai cunoscut gustul victoriei și a coborât până pe locul 4 în clasament. Ultima înfrângere, cea cu Voluntari, a fost picătura care a umplut paharul pentru conducerea clubului din Giulești.
“La fel cum a zis și Mandorlini, dacă mă lasă să antrenez bine, dacă nu, larevedere. Ce putem face, eu sunt antrenorul Rapidului și am venit cu inima deschisă. Am avut o discuție cu conducătorii și mi se pare că am tot sprijinul din partea lor.
Normal, trebuie să facem și rezultate. Pe antrenorii rezultatele îi țin. Dacă vine un rezultat bun ești ok, daca nu, cine șite. Dar eu sunt conducători care nu se uită doar la rezultat. A fost un proiect cu un alt antrenor, după eu am venit pe parcrus, nu a fost ușor.
Au fost niște lucruri care s-au întâmplat, nu trecem printr-o perioadă bună, dar am auzit de la ei că au încredere și eu în continuare îmi văd de treaba mea fără presiune. Normal, îmi pare rău dacă se pierde, sunt dezamăgit, dar nu pentru că pot să pierd locul de muncă. Normal, trebuie să câștig cât mai multe puncte, dar nu mi-au zis așa direct”, a declarat Cristiano Bergodi.
Cristiano Bergodi riscă să fie demis dacă nu termină în forță luna decembrie. Conform Orangesport, italianul a primit un target clar pentru ultimele două meciuri ale anului. Rapid trebuie să obțină 4 puncte din duelurile cu Petrolul și Farul pentru ca Bergodi să rămână în continuare la echipă.
În cazul în care italianul nu va reuși să își atingă obiectivul, conducerea clubului îl va demite în pauza de iarnă. Bergodi a ajuns la echipa la începutul acestui sezon după plecarea neașteptată a lui Adrian Mutu. Acesta a reușit să crească nivelul echipei, însă ultimele etape au fost în defavoarea sa.
Primul eveniment notabil a avut loc pe 10 noiembrie, când Rapid s-a confruntat cu Sepsi într-un meci de Liga I. Partida s-a încheiat cu un rezultat echilibrat de 0-0, reflectând lupta acerbă dintre cele două echipe.
Cu toate acestea, echipa a fost pusă la încercare în meciul următor, pe 27 noiembrie, când a întâlnit Universitatea Cluj. Formația lui Bergodi a fost învinsă cu scorul de 2-3, cedând în fața echipei adverse și provocând discuții aprinse în rândul suporterilor și analiștilor sportivi.
În continuare, pe 2 decembrie, giuleștenii au jucat împotriva echipei Botoșani într-un alt meci de Liga I, rezultatul fiind din nou un dezamăgitor 0-0. Echipa părea să întâmpine dificultăți în găsirea golului, ceea ce a adăugat presiune asupra antrenorilor și jucătorilor.
În Cupa României, pe 6 decembrie, Rapid a fost la cuțite cu CFR Cluj într-un meci care s-a încheiat tot cu un scor de egalitate 0-0. Eforturile echipei de a avansa în competiție au fost blocate de o echipă adversă bine organizată și determinată.
Ultimul meci din seria aceasta neagră a avut loc pe 9 decembrie 2023, când Rapid a întâlnit Voluntari într-o altă confruntare din Superliga. Din păcate, rezultatul a fost unul negativ, 1-2. Această înfrângere poate adăuga presiune asupra echipei, în special având în vedere rezultatele anterioare.
Favorit să preia banca tehnică a Rapidului ar putea fi Marius Măldărășanu. Măldărășanu, fost jucător în Giulești, este apreciat pentru munca pe care o depune la Hermannstadt. Sibienii sunt pe locul 6 în clasament cu 28 de puncte în 19 meciuri jucate și practică un fotbal plăcut ochiului.
“Referitor la schimbarea antrenorului, cred că doar în presă se discută acest lucru, sunt lucruri doar de presă. Din ce știu eu domnul Bergodi este susținut de către noi și de către conducere. Nu ne afectează aceste lucruri și cred că împreună vom demonstra asta”, a declarat Horațiu Moldovan.