Sporturi

Ce a spus directorul turneului de la Montreal după accidentarea Mihaelei Buzărnescu

09.08.2018 | 14:53
Ce a spus directorul turneului de la Montreal dupa accidentarea Mihaelei Buzarnescu

Ce a spus directorul turneului de la Montreal după accidentarea Mihaelei Buzărnescu. Eugene Lapierre, directorul turneului de la Montreal, a reacţionat după ce Mihaela Buzărnescu s-a accidentat la gleznă.

Reacţia directorului turneului de la Montreal după ce Mihaela Buzărnescu s-a accidentat. Mihaela Buzărnescu a izbucnit în lacrimi pe terenul de tenis la Rogers Cup, miercuri seară, în urma unei accidentări foarte urâte, care s-a petrecut în setul al treilea al meciului din turul secund de la Montreal.

Mihaela Buzărnescu a căzut la pământ și a plâns de durere, ținându-se de glezna stângă.  Accidentarea s-a petrecut la scorul de 3-6, 7-6, 3-4 al meciului contra ucrainencei Elina Svitolina. Atunci când a văzut prin ce trece adversara sa, ucraineanca s-a îndreptat către Mihaela Buzărnescu cu o pungă cu gheață. Acest incident ar fi putut fi evitat dacă arbitra de scaun ar fi luat în considerare spusele sportivei noastre.

Ce a spus directorul turneului de la Montreal după accidentarea Mihaelei Buzărnescu

Arbitra meciului a avut un dialog cu Mihaela înainte ca românca să se accidenteze, în care Miki îi spunea că terenul este alunecos din cauza picăturilor de ploaie. Aceasta a verificat suprafaţa de joc, însă a decis ca partida să continue, chiar dacă Mihaela ceruse ca terenul să fie şters cu nişte prosoape. Un alt motiv pentru care organizatorii de la Rogers Cup sunt consideraţi vinovaţi este durata de la accidentarea Mihaelei la apariţia doctorului. Acest fapt ar putea duce la o schimbare a regulilor în tenis, în condiţiile în care fiecare teren ar trebui să aibă asistenţă medicală, pe viitor.

Eugene Lapierre, directorul turneului, a încercat să se apere, menţionând că bucureşteanca nu a fost nevoită să aştepte chiar atât de mult timp până când doctorul a sosit pe teren. “Personal, nu cred că situaţiile obişnuite necesită o astfel de decizie (n.r.prezenţa unui medic la fiecare meci). Şi în acest caz, nu a durat foarte mult până când trainerul şi-a făcut apariţia. Am cronometrat, iar acesta a sosit după două minute şi 30 de secunde. Nu e deloc un timp rău”, a spus Eugene Lapierre, directorul turneului de la Montreal.

Mihaela Buzărnescu, urlete de durere pe teren la Rogers Cup

Miki nu a mai putut să se deplaseze, iar pe suprafaţa de joc a fost adus un scaun cu rotile, sportiva noastră fiind transportată în afara terenului. Meciul s-a încheiat la scorul de 3-6, 7-6, 3-4, iar Svitolina beneficiază de calificarea în turul al treilea, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea dintre Konta şi Azarenka. Mihaela Buzărnescu urma să joace miercuri şi în proba de dublu la Rogers Cup, alături de Monica Niculescu, împotriva perechii Shuko Aoyama/Ligia Marozava (Japonia/Belarus).

Mihaela Buzărnescu se afla într-o formă senzaţională până la momentul acestei accidentări complet nefericite. Săptămâna trecută, Miki a câştigat primul turneu WTA din carieră, la San Jose, după o victorie clară împotriva grecoaicei Maria Sakkari, locul 31 WTA, scor 6-0, 6-1. În funcţie de cât de gravă este accidentarea Mihaelei Buzărnescu se va stabili dacă românca va evolua sau va alege să nu forţeze la ultimul Grand Slam al anului, US Open.