News

Mircea Cărtărescu nu a luat Premiul Nobel pentru Literatură nici anul ăsta. Cine i-a ”suflat” distincția și ce spunea românul înainte de decernare – Update

Mircea Cărtărescu nu a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură nici în 2025. Cel distins este un autor maghiar. Ce spunea scriitorul român acum câteva luni?
09.10.2025 | 13:58
Mircea Cartarescu nu a luat Premiul Nobel pentru Literatura nici anul asta Cine ia suflat distinctia si ce spunea romanul inainte de decernare  Update
Mircea Cărtărescu, pe lista favoriților de la Premiul Nobel pentru Literatură. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Mircea Cărtărescu a fost menționat, și anul ăsta, ca favorit pentru Premiul Nobel pentru Literatură. ”Eternul” candidat la această distincție a oferit, recent, un interviu în care a spus ce crede despre șansele sale reale. Din păcate pentru celebrul autor, premiul nu i-a fost înmânat lui.

Mircea Cărtărescu, printre favoriții să ia Premiul Nobel pentru Literatură anul acesta. Update: un autor maghiar a câștigat distincția

UPDATE, 14:00 Academia suedeză a anunțat numele câștigătorului Nobelului pentru Literatură din acest an, la ceremonia de la Stockholm. Este vorba despre un autor maghiar, pe numele său László Krasznahorkai „pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.

ADVERTISEMENT

Știrea inițială:

Premiul Nobel pentru Literatură a fost decernat joi, 9 octombrie 2025, de la ora 14:00, iar numele autorului român Mircea Cărtărescu era din nou pomenit drept unul dintre cei care ar fi putut primi această prestigioasă recunoaștere pentru scriitura sa.

Într-un interviu acordat în urmă cu doar câteva luni pentru publicația Chicago Review, Cărtărescu a vorbit despre cariera sa de scriitor și a fost întrebat, la un moment dat, dacă s-a gândit să parieze că anul ăsta sigur ia Nobelul. Răspunsul său a fost unul surprinzător, chiar și el fiind amuzat deja de veșnicele predicții cu privire la ce vor decide academicienii suedezi.

ADVERTISEMENT

Autorul român are o legătură specială cu Bob Dylan, pe care îl compară cu Dumnezeu

Discuția despre posibilitatea de a se alege cu Premiul Nobel pentru Literatură a pornit de la un laudatio pe care scriitorul român i l-a adus poetului Bob Dylan, pe care l-a tradus în limba română. Pe Dylan a avut șansa să îl cunoască în 1990 și, potrivit relatării sale, i-ar fi spus acestuia că va câștiga sigur Nobelul, lucru care s-a întâmplat în cazul americanului. Întrebat dacă ar fi pariat pe câștigarea premiului, Cărtărescu a dat un răspuns negativ.

ADVERTISEMENT

„L-am întâlnit pe Bob Dylan în 1990 în Iowa City. S-a întâmplat să vină în oraș pentru un concert și m-am dus, desigur, încă păstrez biletul. Am fost atât de fericit să îl văd. E ca și cum l-ai vedea pe Dumnezeu sau pe Sfântul Paul (n. red.: râde). La final, am fost una dintre persoanele care s-a urcat pe scenă să-i atingă mâna. Prietenii mei spun că nu poți lua talentul atingând mâna cuiva, dar erau foarte invidioși.

Apoi am avut ocazia să îi traduc versurile pentru editura mea și am făcut-o cu mare plăcere. Sunt una dintre persoanele care spun că a meritat Nobelul pentru Literatură. Am tradus exact o sute de texte de versuri și am scris prefața la „Tarantula”, romanul său. În acea prefață, cu doi ani înainte să câștige Nobelul, am spus că va câștiga. A fost o profeție care s-a întâmplat. Pur și simplu, îl iubesc, îmi place munca lui”, a spus Mircea Cărtărescu pentru Chicago Review.

ADVERTISEMENT

Mircea Cărtărescu face bani frumoși din vânzarea cărților sale

Apoi, Cărtărescu, la rândul său favorit la Premiul Nobel, a spus că nu s-a gândit să parieze pentru câștigarea acestuia: „Nu, nu am făcut-o. Am destui bani pentru asta (n. red.: râde)”.

Cât despre banii pe care îi câștigă din cărțile sale, acesta nu se poate plânge, dat fiind că volumele sale sunt extrem de citite. În anul 2022, Cărtărescu a primit un premiu de aproximativ 100.000 de euro în Guadalajara, Mexic, pentru Literatură în Limbi Romanice. „Solenoid” rămâne, de departe, cartea cu cel mai mare impact pe piață, fiind tradusă în mai multe limbi.

Favorit, dar nu și obligatoriu premiat

Potrivit tuturor predicțiilor, Cărtărescu are șanse mari să ia Nobelul anul acesta, fiind pus pe același palier cu Haruki Murakami, Can Xue sau Anne Carson. În 2023, „Solenoid” a fost declarată cartea de ficțiune a anului în Statele Unite de către publicația Los Angeles Times.

Chiar dacă munca românului e apreciată, recunoscută, iată, la nivel internațional, nu garantează că va lua automat prestigiosul premiu. Criticul literar Paul Cernat a explicat și de ce, pentru Antena 3 CNN: „Haruki Murakami e și el pe listă de foarte mult timp. Este unul dintre cei pe care toată lumea îi cunoaște, dar care sunt evitați. Sunt foarte mulți despre care se vorbește de fiecare dată și care, până acuma, nu au primit încă premiul. Sunt foarte notorii: Salman Rushdie, Thomas Pynchon… Până la urmă, iese altceva decât s-au așteptat cei mai mulți.”