Luni, de la ora 15:00, CFR Cluj îşi va afla adversarul din barajul Conference League 2022-2023. Campioana României trebuie să treacă de această fază pentru a obţine calificarea în optimile de finală. În exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Neluţu Varga, patronul ardelenilor, a dezvăluit ce adversar îşi doreşte în primăvara europeană.
În barajul de calificare pentru optimile de finală din Conference League, Neluţu Varga îşi doreşte un adversar mai accesibil pentru CFR Cluj. Astfel, campioana României ar putea să prindă următoarea fază a competiţiei, în care ar putea să întâlnească una dintre cele opt câştigătoare de grupă din Conference League.
“Sincer, eu mi-aş dori un adversar mai accesibil şi ulterior să avem echipe mult mai puternice. Ca să putem să mergem cât mai departe. Trendul este crescător, eu cred că se poate şi un pic mai mult”, a declarat Neluţu Varga, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
La tragerea la sorţi de luni, de la ora 15:00, CFR Cluj se află în urna capilor de serie, astfel că ar putea să întâlnească, în baraj, pe AEK Larnaca, Sheriff Tiraspol, Qarabag, Lazio, Bodo/Glimt, Ludogoreţ Razgrad, Braga sau Trabzonspor.
VEZI VIDEO MAI JOS
Pentru actualul sezon european, Neluţu Varga îşi doreşte ca CFR Cluj să treacă de barajul care se va juca în februarie 2023 şi să ajungă în fazele superioare. Patronul campioanei României a comparat, în timpul emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, stilul de joc din prezent cu cel al echipei din sezonul 2019-2020, când a fost obţinută calificarea în 16-imile de finală din Europa League.
“Mi s-a părut că în sfârșit după mult timp că a început să se închege grupul și să se vadă că e echipă. A început să îmi dea aceeași stare de bucurie ca pe vremuri, ca în 2019, când am mers în primăvara europeană. Am văzut cam același stil de joc și aceeași siguranță în echipă.
Nu vreau să vorbesc cuvinte mari, de finală sau semifinală, dar, deocamdată, eu cred că putem trece un pic mai sus. Optimi, sferturi. Trebuie să fim realişti că vor fi echipe mai puternice şi cred că va fi o competiţie puternică”, a adăugat Neluţu Varga.
Din 2017, când Neluţu Varga a preluat echipa, şi până în prezent, CFR Cluj a câştigat cinci titluri consecutive de campioană a României şi a jucat de patru ori în grupele cupelor europene. Ardelenii au bifat, în tot acest timp, două calificări în primăvara europeană.
În sezonul 2019-2020, CFR Cluj a fost la un pas de grupele Ligii Campionilor, însă Slavia Praga a eliminat-o în play-off. Formaţia din Gruia şi-a continuat aventura europeană în Europa League, unde s-a clasat pe locul 2 într-o grupă cu Celtic, Lazio şi Rennes. În 16-imile de finală, trupa lui Dan Petrescu a fost eliminată de Sevilla, după 1-1 în Gruia şi 0-0 în Spania.
Acum, CFR Cluj a bifat a doua primăvară europeană, după ce a terminat pe locul 2 în Grupa G din Conference League. Campania nu a fost începută cu dreptul, după eliminarea, în turul 1 preliminar al Champions League, în faţa lui Pyunik Erevan. Clujenii au trecut, apoi, de Inter Club d’Escaldes, Şahtior Soligorsk şi Maribor, iar în Grupa G s-au clasat peste Slavia Praga şi Ballkani, dar sub Sivasspor.