Incidentul a fost înregistrat pe Calea Romanului, iar câinele care i-a speriat pe băcăuani era din rasa American Staffordshire. Apariția acestuia a stârnit panică în zonă, astfel că o persoană a sunat la 112 în cele din urmă.
Potrivit jurnalișitilor de la bacau.net, la fața locului au venit jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Stefan Cel Mare Bacău.
Nu a durat mult timp până când aceștia au prins patrupedul. Câinele era deshitratat, astfel că jandarmii i-au dat apă. Ulterior, oamenii legii l-au identificat pe deținătorul temporar al animalului.
Din cauza neglijenței sale, acesta a primit o amendă de 100 de lei. Individul a fost informat de jandarmi că trebuia să anunțe poliția când a pierdut câinele periculos.
”Recomandăm cetățenilor să anunțe prin apel la numărul unic de urgență 112 situațiile de acest gen, pentru ca intervenția jandarmilor să se producă în cel mai scurt timp și pericolul potențial să fie îndepărtat”, a fost recomandarea transmisă de reprezentanții jandarmilor din Bacău.
În urmă cu două luni, o adolescentă din Tulcea a fost muşcată de un câine periculos când a ieşit la plimbare cu o prietenă şi cei doi câini ai lor.
”(…) Când se aflau la plimbare, au observat un câine periculos aparţinând rasei Mastiff, care s-a năpustit asupra celor doi câini, iar în încercarea de a-i despărţi, una dintre fete a fost trântită la pământ, nereuşind să-i despartă.
Pentru a opri atacul canin, proprietarul câinelui periculos a folosit un extinctor auto, pulverizându-i pudră în gură, după care a fugit cu câinele de la faţa locului”, se arată în comunicatul remis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ).
Altfel, în continuare puteți citi ce amendă a primit un român după ce a vrut să vândă pe Internet câini dintr-o rasă periculoasă, dar și cum s-au ocupat cei de la Protecția Animalelor de acest caz.