Scandalul weekendului trecut din SuperLiga a izbucnit după Poli Iaşi – Rapid 3-1, Alexandru Albu şi Andrei Borza fiind surprinşi într-un club de noapte la câteva ore după meci.
Prezent în studioul FANATIK SUPERLIGA, Adrian Ilie a povestit că a primit o amendă uriaşă în perioada în care a evoluat la Valencia, pentru că nu s-a putut prezenta la unul dintre antrenamente:
“Eu am fost amendat de Valencia. Am lipsit la un singur antrenament. Nu am ajuns. Mi-a luat din bani, dar următorul meci am jucat. I-am anunţat că nu ajung la antrenament.
Am ajuns a doua zi şi m-a chemat preşedintele. Mi-a spus. Amendă 200.000 de euro, îmi iau din salariu. Eu aveam 20.000 în contract. Dacă tot nu ajung, mă gândeam că e vorba de 20.000 de euro.
Dar mi-au spus pentru că am fost arogant, îmi dau amendă de 200.000 de euro. Eu le-am spus să aplice regulamentul din contract. Mi-au spus ok, îl aplică, o să şi joc la următorul meci, dar dacă se mai întâmplă o singură dată, voi fi dat afară.
Nu mai era că îmi iau din salariu, au spus că mă dă afară direct dacă se mai întâmplă”, a spus Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
Cristiano Bergodi a dezvăluit la conferinţa de presă dinaintea confruntării dintre Rapid şi UTA Arad că Alexandru Albu şi Andrei Borza au fost amendaţi după incidentul de la Iaşi, dar nu trebuie trataţi ca nişte interlopi:
„Au primit pedepse și au fost amendați financiar. Am avut o discuție cu ei doi. Unul mi-a scris, celălalt m-a sunat, copilul. Normal că au înțeles că au greșit. Să nu-i tratăm ca pe interlopi sau ceva de genul ăsta.
Știu că au greșit. Vom vedea în zilele următoare ce se întâmplă cu ei. Știți că iertarea face parte din creștinism, e contemplată de Dumnezeu. Îi înțeleg, am făcut și eu greșeli în trecut ca jucător când eram tânăr”, a spus Bergodi.