Câștigătorul alegerilor de marți și viitorul președinte al Statelor Unite rămâne o necunoscută în condițiile în care sondajele de opinie indică o egalitate statistică între Kamala Harris și Donald Trump atât la nivel național, cât și în cele șapte state cheie, ce vor determina învingătorul în alegeri. Lupta pentru Casa Albă a devenit cu atât mai interesantă după ce peste 75 de milioane de americani au votat deja în perioada de early voting. Surpriza ultimelor zile a venit însă dintr-un stat unde Trump se baza pe o victorie sigură: Iowa, acolo unde o casă de sondaj respectabilă a indicat un avans important pentru Harris.
Potrivit datelor agregate din sondajele naționale realizate de site-ul 538/ABC News, Kamala Harris are un ușor avantaj, de doar 0,9 puncte procentuale în fața lui Donald Trump, însă chiar și așa fostul președinte republican rămâne ușor favorit să revină la Casa Albă. Candidata democrată, care la finalul lunii august avea un avans de 4 puncte, a părut să piardă teren în fața lui Trump în ultimele săptămâni în condițiile în care duminică, 3 noiembrie, înregistra un scor de 47,9%, față de 47%, scorul lui Trump.
În timp ce sondajele naționale reprezintă un ghid util cu privire la cât de popular este un candidat în întreaga țară, ele nu reprezintă cea mai bună modalitate de a prezice rezultatul alegerilor. Asta pentru că SUA utilizează un sistem de colegiu electoral, în care fiecare stat primește un număr de voturi aproximativ proporțional cu mărimea populației sale. Un total de 538 de voturi din colegiul electoral sunt puse în joc, astfel încât un candidat trebuie să obțină 270 de voturi pentru a câștiga.
Deoarece majoritatea statelor votează aproape întotdeauna pentru același partid, în realitate există doar câteva state în care ambii candidați au șanse de câștig. Acestea sunt locurile în care alegerile vor fi câștigate și pierdute și sunt cunoscute sub numele de „state de luptă” (battleground states) sau „swing states” – state cheie. În alegerile din acest an sunt șapte state cheie, totalizând 93 de voturi electorale: Pennsylvania (19), Georgia (16), Carolina de Nord (16), Michigan (15), Arizona (11), Wisconsin (10) și Nevada (6).
În momentul de față, avansurile în statele cheie sunt atât de mici încât este imposibil să știm cine este cu adevărat în frunte dacă ne uităm la mediile sondajelor. Sondajele sunt concepute pentru a explica în linii mari ce crede publicul despre un candidat sau o problemă, nu pentru a prezice rezultatul unei alegeri cu mai puțin de un punct procentual. De asemenea, este important de avut în vedere că sondajele individuale utilizate pentru a crea aceste medii au o marjă de eroare de aproximativ trei până la patru puncte procentuale, astfel încât oricare dintre candidați ar putea obține rezultate mai bune sau mai rele decât sugerează cifrele actuale.
Din cele șapte state cheie, Harris are un avantaj minor în doar două dintre ele, Michigan și Wisconsin, state în care a condus încă din luna august, uneori cu două sau trei puncte procentuale. Același lucru e adevărat și cu privire la Pennsylvania, probabil statul cheie pentru candida democrată, unde Trump a reușit să treacă în față. Toate aceste trei state au fost bastioane democrate înainte ca Trump să le facă roșii în drumul său spre câștigarea președinției în 2016. Biden le-a recucerit în 2020, iar dacă Harris poate face același lucru, atunci va deveni noul președinte al SUA.
Totuși, dovadă a dinamicii cursei electorale din acest an, atunci când Biden a renunțat la cursă, acesta era în urma lui Trump cu aproape cinci puncte procentuale, în medie, în cele șapte state cheie. Spre exemplu, în Pennsylvania, Biden era în urmă cu aproape 4,5 puncte procentuale când a ieșit din cursă. Astfel, din perspectiva aceasta, democrații pot spune că au recuperat teren odată cu intrarea Kamalei Harris în cursă.
Acum, plecând de la statele care sunt considerate victorii sigure pentru fiecare candidat în parte, Harris ar avea 226 de voturi ale electorilor, ceea ce înseamnă că pentru o victorie ar avea nevoie de încă 44 de voturi din cele 93 ale statelor cheie, în timp ce Trump ar avea 219 electori, ceea ce înseamnă că din cele 93 de voturi îi mai trebuie cel puțin 51. În aceste condiții sunt efectiv zeci de scenarii pentru fiecare candidat cu combinații de 3 sau 4 state cheie ce le oferă cei 270 de electori pentru a deveni viitorul președinte al SUA. Practic, dacă unul câștigă cel puțin 5 din cele șapte state, atunci este sigur președinte.
Indiferent de câștigătorul alegerilor de marți din SUA, acesta va face istorie.
Dacă Trump va câștiga, el va fi doar al doilea președinte învins care câștigă un al doilea mandat, reușind astfel una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din toate timpurile, după ce a încercat să ia cu asalt Capitoliul pentru a rămâne la putere după alegerile din 2020, a fost condamnat pentru o crimă și a scăpat de două atentate la viața sa în acest an.
Kamala Harris ar putea deveni prima femeie președinte după aproape 250 de bărbați care au deținut această funcție. Ar fi o performanță uimitoare după ce a unificat Partidul Democrat demoralizat în iulie, când candidatura la realegere a președintelui Joe Biden a fost distrusă în urma primei dezbateri televizate cu Trump.
Cu doar câteva zile înainte de exprimarea voturilor finale în alegerile prezidențiale din 2024, un sondaj atent urmărit, cu un istoric de acuratețe, a arătat o inversare șocantă într-un stat din Midwest. Concret, cel mai recent sondaj din Iowa realizat de Selzer & Co. a arătat că Harris îl devansează pe Donald Trump cu 47% la 44% în rândul alegătorilor probabili.
Datele arată o schimbare față de luna septembrie, când sondajul îl arăta pe Trump cu un avans de 4 puncte față de Harris. În iunie, sondajul îl plasa pe Trump în fața lui Joe Biden, care era încă în cursă la acea vreme, cu 18 puncte. „Este greu pentru cineva să spună că a prevăzut acest lucru”, a declarat Ann Selzer, președinte al Selzer & Co. „Ea a ajuns în mod clar în poziția de lider”.
Sondajul realizat de Selzer în Iowa este considerat un sondaj de referință și ar putea avea implicații în alte state din vestul mijlociu care vor contribui la decizia alegerilor.
De exemplu, sondajul său final din 2020 a indicat că Trump și alți republicani au păstrat un avans mare în acest stat, în ciuda altor sondaje care indicau o cursă strânsă. De fapt, alte sondaje au fost atât de promițătoare pentru Biden încât acesta chiar a făcut o oprire de campanie acolo.
Dar Trump a câștigat Iowa cu 8 puncte procentuale, iar cifrele lui Selzer au servit, de asemenea, drept avertisment că alte state din regiune nu l-ar susține pe Biden atât de mult pe cât a sugerat consensul. În urmă cu patru ani, statele critice ale „zidului albastru” Wisconsin, Michigan și Pennsylvania l-au susținut pe Biden cu marje foarte mici.
Aceste state sunt din nou la egalitate, Trump conducând în unele date recente, dar cifrele uimitoare din Iowa ar putea indica un sprijin mai mare pentru Harris în Midwest decât se credea anterior. Dacă Harris ar putea pune în balanță o victorie în Iowa – stat pe care Trump l-a câștigat atât în 2016, cât și în 2020 – ar putea remodela radical întreaga cursă electorală.
Vestea a fost atât de șocantă încât Donald Trump a reacționat duminică dimineața pe platforma sa Truth Social. „Niciun președinte nu a făcut mai mult pentru FERMIERI, și pentru marele stat Iowa, decât Donald J. Trump. De fapt, nici măcar nu este aproape! Toate sondajele, cu excepția unuia puternic distorsionat în favoarea democraților de către un hater, mă dau în sus, CU MULT. Îi iubesc pe fermieri, iar ei mă iubesc pe mine. Și au încredere în mine”, a scris Trump în ceea ce unii analiști au interpretat a fi un semn de panică.
De cealaltă parte, oficiali ai campaniei lui Harris avertizează asupra unui optimist nerealist în urma acestui sondaj. „Ceea ce vedem la nivel general este energie și dinamism”, a declarat un oficial al lui Harris pentru Politico. „Vedem că încheiem în forță. Nu m-aș gândi la mai mult decât atât.”
Puțini democrați cred că Harris are șanse în Iowa, unde Trump a câștigat cu un avans de 8 puncte în 2020. Dar unii speră că rezultatele șocante ale sondajului indică faptul că Harris se apropie puternic în zonele majoritar albe din Midwest, ceea ce ar putea fi un semn bun pentru ea în statele de luptă precum Wisconsin și Michigan.
De altfel, un recent sondaj realizat de către Universitatea Texas, arată că Donald Trump are un avans de doar 5 procente în fața Kamalei Harris, ceea ce reprezintă o marjă mai mică decât victoriile lui Trump în acest stat în ultimele două alegeri. Aceste cifre au născut chiar posibilitatea ca Texasul să devină un stat democrat – ceea ce ar reprezenta o schimbare sistemică în harta electorală a politicii americane. De altfel, cursa electorală pare să fie atât de strânsă, încât senatorul Ted Cruz ar putea să-și piardă mandatul în fața unui democrat.
Cu mai puțin de câteva ore până la deschiderea urnelor, peste 77,6 milioane de voturi au fost deja exprimate în cadrul sistemului de vot timpuriu ce permite alegătorilor să-și exprime opțiunea înainte de ziua alegerilor. Chiar Kamala Harris a precizat că a votat prin corespondență în California. Sondajele arată că democrata are un avans de 8 puncte în rândul alegătorilor care au votat deja, asta în condițiile în care mai mulți democrați au votat timpuriu.
Totuși, democrații par să fie încurajați de cifrele acestei perioade de vot. În cele șase state care raportează date privind genul, inclusiv statele cheie Georgia, Michigan și Carolina de Nord, femeile votează până acum în procent de 54,2% din totalul voturilor timpurii. Această cifră este cu câteva puncte procentuale mai mare decât cea de la alegerile din 2020. Dacă sondajele recente sunt corecte și femeile susțin acum democrații cu o marjă istoric de mare, aceasta ar putea însemna un impuls pentru vicepreședintele Kamala Harris.
Cele șapte state cheie au înregistrat următoarele diferențe de gen în ceea ce privește votul anticipat: Pennsylvania – femeile au un avantaj de 14 puncte procentuale în ceea ce privește prezența la vot față de bărbați; Michigan – femeile au un avantaj de 10 puncte; Wisconsin – femeile au un avantaj de 8 puncte; Carolina de Nord – femeile au un avantaj de 11 puncte; Georgia – femeile au un avantaj de 12 puncte; Nevada – participarea femeilor și a bărbaților este aproximativ aceeași (participarea femeilor a fost cu 2 puncte procentuale mai mare decât a bărbaților în 2020); Arizona – femeile au un avantaj de 5 puncte.
Pe de altă parte, în Georgia, mai mult de 50% dintre alegătorii eligibili au votat deja – un semn că entuziasmul alegătorilor este ridicat. Prezența timpurie la vot în acest stat indică un vot mai ridicat din partea persoanelor albe și mai în vârstă, comparativ cu alegerile din 2020, adică electoratul tipic al candidatului republican, deci un posibil avantaj pentru Donald Trump. Fostul președinte primește vești bune și în Nevada, unde au votat mai mulți republicani înregistrați decât democrați înregistrați.
Există exemple similare pe toată harta electorală. În Pennsylvania, de exemplu, au votat mai mulți democrați înregistrați decât republicani – dar o fac cu o marjă mai mică decât în 2020, când președintele Joe Biden a câștigat statul. Aceste cifre însă nu iau în considerare alegătorii independenți, republicanii suburbani moderați frustrați care ar putea vota pentru Harris sau democrații tradiționali din clasa muncitoare care sunt acum votează cu Trump.