Un rucsac încărcat cu zeci de materiale pirotehnice şi alte substanţe a fost găsit de jandarmi pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, în zona tribunei a II-a, înaintea partidei Beitar Ierusalim-FK Austria Viena, scor 1-2.
Bagajul era ascuns, fiind agăţat de un suport metalic al tribune, și fusese introdus pe stadion înainte să fie permis accesul fanilor. Din cauza confiscării lui, fanii lui Beitar, recunoscuți pentru showurile pe care le fac în tribune, nu au mai putut să ofere spectacolul pirotehnic pus la cale.
„În urma verificărilor, în zona Tribunei a II-a a fost descoperit un rucsac ascuns, agăţat de unul dintre suporturile metalice ale tribunei, în interiorul căruia se aflau 50 de articole pirotehnice. Materialele pirotehnice au fost ridicate şi predate autorităţilor competente, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale”, au informat oficialii Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.
De asemenea, la controlul corporal preventiv făcut la intrarea în tribuna sportivă, jandarmii au găsit, la un suporter, substanţe interzise. Acestea erau ascunse într-un pachet de ţigări, pe care suporterul respectiv îl avea în buzunar.
Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, substanţele fiind predate, împreună cu produsele, autorităţilor competente pentru continuarea cercetărilor.
Deţinerea şi folosirea de materiale pirotehnice este infracţiune şi se pedepseşte conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
„Precizăm faptul că pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a competiţiei sportive, suporterii ambelor echipe au fost informaţi, în prealabil, cu privire la legislaţia din România şi la obligaţia de a respecta măsurile legale şi regulile de acces în arena sportivă„, au transmis oficialii Jandarmeriei.
Aproximativ 2000 de oameni au asistat la partida din turul trei preliminar al Conference League. Beitar a jucat și meciul anterior, tot la Ploiești, contra celor de la AEK Larnaca. În cazul în care trec de Austria Viena, israelienii vor întâlni tot la Ploiești, îînvingătoarea dublei manșe dintre Braga și Dinamo Minsk.
Pentru a organiza meciuri la Ploiești, Beitar plătește în jur de 10.000 de euro Primăriei orașului, cea care deține stadionul. Din cauza meciului de aseară, Petrolul a fost nevoită să-și mute meciul de campionat, contra Oțelului. Partida era programată initial vineri, de la ora 18.30, dar se va juca duminică, de la aceeași oră.