News

Ce au căutat să citească pe net românii în ziua alegerilor locale și europarlamentare

În ziua alegerilor locale și europarlamentare românii au fost interesați de subiectele din sfera politică. Topul căutărilor online.
10.06.2024 | 11:58
Ce au cautat sa citeasca pe net romanii in ziua alegerilor locale si europarlamentare
Ce au căutat să citească pe net românii în ziua alegerilor locale și europarlamentare. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Așa cum era de așteptat, în ziua alegerilor locale și europarlamentare românii au fost interesați de subiectele din sfera politică, arată o analiză privind trendurile de căutare online, publicată de informat.ro.

Românii au căutat pe net informații despre alegerile locale și europarlamentare

Totodată, în topul căutărilor online s-au aflat știrile referitoare la personalitățile publice, dar și din domeniul sportiv. Analiza Informat.ro a fost realizată prin prisma frecvenței ridicate a căutărilor și specificității subiectelor discutate.

ADVERTISEMENT

În contextul alegerilor locale și europarlamentare, cele mai căutate subiecte au avut legătură cu votul dat de români pentru reprezentanții Parlamentului European, dar și privind scrutinul local din Cluj, Timișoara și Brașov.

De altfel, românii au fost interesați să afle mai multe detalii despre Nicu Ștefănuță, europarlamentar și candidat independent pentru încă un mandat în PE (Parlamentul European), arată sursa menționată.

ADVERTISEMENT

În topul căutărilor au fost și rezultatele la alegerile din Iași, Suceava și Ploiești. În ceea ce privește alegerile din București, cei mai mulți dintre internauți au fost interesați să afle rezultatele candidatului PNL la Primăria Generală a Capitalei, Sebastian Burduja.

Au atras atenția și voturile obținute de Clotilde Armand, candidată la Sectorul 1, respectiv Radu Mihaiu, candidat USR la Primăria Sectorului 2. La polul opus s-au aflat Daniel Băluță, candidat la Sectorul 4, dar și rezultatul privind alegerile din Sectorul 6, cu o vizibiliate mult mai scăzută.

ADVERTISEMENT

Declarația premierului Ciolacu, printre subiectele de interes pentru români

În schimb, declarația premierului Marcel Ciolacu privind câștigarea alegerilor de PSD s-a aflat în trendurile de căutare. Românii au vrut să afle informații în mediul online cu privire la alegerile din Ploiești, Suceava, Constanța, Brașov, Bistrița și Oradea.

De asemenea, USR și ADU au fost în interesul de căutare, dar și acuzațiile celor două partide privind fraudarea voturilor de Alianța PSD-PNL. Pe plan local s-a observat un interes crescut pentru pierderea președinției Consiliului Județean Prahova de către Iulian Dumitrescu.

ADVERTISEMENT

În plan extern, anunțul președintelui francez Emmanuel Macron referitor la dizolvarea Parlamentului a stârnit un real interes. Cele mai căutate subiecte privind personalitățile publice au fost despre moartea sociologului Lazăr Vlăsceanu și a prezentatorului britanic Michael Mosley.

Românii au fost interesați și despre știrile privind Formula 1 și victoria lui Max Verstappen a Marelui Premiu din Canada.

„Top entități menționate:

  1. Alegerile europarlamentare
  2. Alegeri Cluj
  3. Alegeri Timișoara
  4. Nicu Ștefănuță
  5. Alegeri Brașov”, arată Informat.ro
ADVERTISEMENT