News

Ce au descoperit medicii în creierul unei femei: ”Era viu și se zbătea”

Medicii din Australia au fost șocați să descopere în creierul unei femei un vierme viu care se zbătea, fiind considerat primul caz de acest gen din istorie.
29.08.2023 | 12:21
Ce au descoperit medicii in creierul unei femei Era viu si se zbatea
Ce au descoperit medicii în creierul unei femei: ”Era viu și se zbătea”. Foto: The Guardian
ADVERTISEMENT

Viermele rotund, asemănător cu o râmă, parazitează de obicei șerbii, însă acum a fost descoperit pentru prima dată într-o ființă umană. Viermele a fost extras din creier ”viu și zbătându-se”, după o operație chirurgicală complicată. Femeia de 64 de ani suferea de pierderi de memorie și depresie din cauza vizitatorului nepoftit.

Ce au descoperit medicii în creierul unei femei

Medicii au decis să-i facă un RMN și au descoperit viermele după ce au constatat că în partea frontală a femeii exista o ”leziune atipică”, conform The Guardian. În timpul operației au descoperit că au de-a face cu un Ophidascaris robertsi, un vierme rotund de opt centimetri, care în mod normal e un parazit al pitonilor sau cangurilor din Australia.

ADVERTISEMENT

Acest vierme parazitează animalele, însă niciodată nu a fost detectat la o ființă umană. Medicii cred că femeia s-a infectat după ce a mâncat plante comestibile, pe care le aduna. Cel mai probabil acestea au fost contaminate cu larvele viermelui prezente în excrementele de șarpe. Parazitul, care are o structură filiformă pe scanările cerebrale, a fost identificat cu ajutorul testelor ADN.

„Acesta este primul caz uman de Ophidascaris descris oriunde în lume. Din câte ştim, este, de asemenea, primul caz care implică creierul unei specii de mamifere, umane sau nu”, a subliniat medicul Sanjaya Senanayake, potrivit sursei citate. Nu a durat mult până când acest caz a ajuns cap de afiș în revista Emerging Infectious Diseases.

ADVERTISEMENT

Nu este niciodată uşor sau dezirabil să fii prima persoană din lume care se îmbolnăveşte de ceva. Nu pot să exprim suficient de mult admiraţia noastră pentru această femeie, care a dat dovadă de răbdare şi curaj pe tot parcursul acestui proces”, a completat medicul, evident șocat și el de pățania prin care a trecut femeia cu vierme în creier.

Femeia în vârstă de 64 de ani locuia în statul australian New South Wales și a fost internată pentru prima dată în spital la începutul lui 2021, după ce a suferit de dureri abdominale și diaree, urmate de o tuse uscată constantă, febră și transpirații nocturne. Potrivit medicilor, în 2022 simptomele s-au agravat și femeia a început să aibă pierderi de memorie și depresie, astfel că a fost transferată la spitalul din Canberra.

ADVERTISEMENT

O scanare a creierului au evidențiat anomalii care necesitau o intervenție chirurgicală, însă niciodată medicii nu s-au gândit că aceasta ar putea avea un vierme viu în creier. Între timp, medicul Senanayake a atras atenția că pacienta ar trebui tratată pentru eventualele larve care ar fi putut ajunge și în alte organe, cum ar fi ficatul.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, cazul extrem de complicat i-ar putea cauza daune iremediabile femeii, pentru că medicamentele ar distruge larvele, însă i-ar afecta serios organele. Momentan pacienta se recuperează bine și e monitorizată, în speranța că va putea să-și vadă de viață. Specialiștii atrag atenția că tot mai multe boli ajung să se transmită de la animale la oameni, deși acest lucru pare greu de înțeles pentru multă lume.

Statistic, conform Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA, trei sferturi din bolile infecțioase noi la oameni provin de la animale. În condițiile în care oamenii încep să trăiască tot mai aproape de animale, medicii cred că se vor mai confrunta cu astfel de cazuri și în viitor. „Din infecţiile emergente la nivel global, aproximativ 75% sunt zoonotice, ceea ce înseamnă că a existat transmitere din lumea animală la lumea umană. Aceasta include coronavirusurile. Această infecţie cu Ophidascaris nu se transmite între oameni, aşa că în cazul acestui pacient nu vorbim de posibilitatea de a provoca o pandemie precum Covid-19 sau Ebola. Cu toate acestea, şarpele şi parazitul se găsesc şi în alte părţi ale lumii, aşa că este probabil ca şi alte cazuri să fie descoperite în anii următori în alte ţări„, au subliniat experții.

În încheiere, medicul Peter Collington le atrage atenția oamenilor. „Uneori, oamenii mor fără a fi găsită niciodată cauza. E bine să ai grijă atunci când întâlneşti animale şi iei contact cu mediul înconjurător, spălând bine alimentele şi gătind alimentele în mod corespunzător, purtând protecţie precum mâneci lungi, astfel încât să nu fii muşcat”, a recomandat medicul.