Sport

Ce au făcut adversarele FCSB-ului din grupa de Europa League. O echipă umilită, restul victorii pe linie

Adversarele FCSB-ului din grupa de Europa League au câștigat meciurile din campionat disputate sâmbără, 14 septembrie. Hoffenheim este excepția, umilită de Leverkusen pe teren propriu.
14.09.2024 | 22:55
Ce au facut adversarele FCSBului din grupa de Europa League O echipa umilita restul victorii pe linie
Ce au făcut adversarele FCSB-ului din grupa de Europa League. O echipă umilită, restul victorii pe linie. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Manchester United, Hoffenheim, Midtjylland și Qarabag au jucat sâmbătă în campionat și sunt echipe pe care FCSB le va întâlni în grupa de Europa League. Dintre toate, doar Hoffenheim nu a reușit să câștige. Letonii de la RFS, pe care campioana României îi va întâlni în primul meci, au câștigat vineri cu 2-1.

Manchester United, victorie clară cu Southampton

Manchester United, echipă pe care FCSB o va înfrunta în ianuarie la București, a câștigat la scor meciul din etapa a 4-a din Premier League, 3-0 cu Southampton.

ADVERTISEMENT

„Diavolii” au rezolvat partida încă din prima repriză. După ce Archer a ratat un penalty pentru gazde, De Light și Rashford au marcat pentru United și au stabilit scorul pauzei.

În ultimele secunde ale meciului, Garnacho a înscris pentru 3-0. Această victorie este extrem de importantă pentru Manchester United, mai ales în condițiile în care echipa antrenată de olandezul Ten Hag avea doar 3 puncte după primele 3 etape.

ADVERTISEMENT

Cum a arătat Man. United cu Southampton: Onana – Mazraoui, De Ligt, Martinez, Dalot – Eriksen, Mainoo – Diallo, Fernandes, Rashford – Zirkzee

Midtjylland a învins-o pe FC Copenhaga

Midtjylland, echipa daneză pe care FCSB o va întâlni pe Arena Națională pe 7 noiembrie, a câștigat meciul de campionat cu FC Copenhaga, scor 2-1.

ADVERTISEMENT

Gazdele au fost conduse la pauză, după ce Copenhaga a deschis scorul prin Diks. Midtjylland a reușit să revină în joc în repriza secundă. Sorensen a egalat în minutul 69, iar 10 minute mai târziu, Diao a adus victoria pentru gazde.

ADVERTISEMENT

După 8 etape, Midtjylland are 20 de puncte și e lider în Danemarca. Remarcabil este că viitoarea adversară a campioanei României are 6 victorii, două egaluri și nicio înfrângere.

Cum a arătat echipa de start a lui Midtjylland: Olafsson – Mbabu, Diao, Bech Sorensen, Andersson – Asorio, Sorensen, Martinez, Simsir – Franculino, Kuchta

ADVERTISEMENT

Hoffenheim, distrusă de Leverkusen

Hoffenheim, formație pe care FCSB o va întâlni pe 12 decembrie în deplasare, a pierdut umilitor meciul cu Leverkusen.

După prima jumătate de oră, echipa lui Xabi Alonso conducea cu 2-0, după golurile marcate de Terrier și Boniface. Până la pauză, Hoffenheim a redus din diferență prin Mergim Berisha.

Partea a doua le-a aparținut oaspeților. Wirtz și Boniface, starurile din ofensivă ale campioanei Germaniei, au punctat și au stabilit scorul final: 1-4.

Cum a arătat echipa de start a lui Hoffenheim: Baumann – Drexler, Stach, Akpoguma – Kaderabek, Grillitsch, Geiger, Prass – Kramaric – Berisha, Bulter

Qarabag, 2-1 cu Sabail

Qarabag, locul 2 în acest moment în Azerbaidjan, a învins pe teren propriu pe Sabail, scor 2-1. Viitoarea adversară a FCSB-ului are 4 victorii și o înfrângere în acest sezon.

Qarabag a condus cu 2-0, prin „dubla” lui Leandro Andrade, un atacant din Insulele Capului Verde, în vârstă de 24 de ani. Oaspeții au punctat prin Nabiyev, dar n-au mai reușit să evite înfrângerea.

Programul FCSB-ului în grupa de Europa League:

FCSB – FC RFS: 26 septembrie 2024, ora 22:00
PAOK – FCSB: 3 octombrie 2024, ora 22:00
Rangers – FCSB: 24 octombrie 2024, ora 22:00
FCSB – Midtjylland: 7 noiembrie 2024, ora 19:45
FCSB – Olympiacos: 28 noiembrie 2024, ora 22:00
Hoffenheim – FCSB: 12 decembrie 2024, ora 19:45
Qarabag – FCSB: 23 ianuarie 2025, ora 19:45
FCSB – Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00

2.95 e cota oferită de BETANO pentru victorie FCSB în derby-ul cu CFR Cluj