Sport

Ce au făcut Răzvan Burleanu și „greii” FRF imediat după Polonia – România 6-0

Înfrângerea României din Polonia, scor 0-6, nu le-a căzut bine oficialilor de la FRF prezenți în lojă la Varșovia. Răzvan Burleanu a plecat de la stadion cu capul plecat, distrus de supărare.
03.10.2026 | 01:02
Ce au facut Razvan Burleanu si greii FRF imediat dupa Polonia  Romania 60
Oficialii FRF au fost distruși după umilința cu Polonia. FOTO Mihai Antonio Vasile/ FANATIK.
ADVERTISEMENT

Răzvan Burleanu și alaiul său de oficiali ai FRF au însoțit naționala României în deplasarea grea din Polonia, la fel ca cei aproximativ 300 de fani care s-au pierdut în marea alb-roșie de 50.000 de polonezi de pe Stadionul Național din Varșovia.

Oficialii FRF au fost „distruși” după umilința cu Polonia. Cum a fost surprins președintele FRF Răzvan Burleanu

Alături de președintele FRF au mers la meci și Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF, Radu Vișan, secretar general al FRF și Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF. După ce au văzut cum echipa pregătită de Gheorghe Hagi au luat 6 goluri, oficialii FRF au plecat „distruși” de la stadion.

ADVERTISEMENT

Cel mai afectat părea președintele FRF Răzvan Burleanu, însă nici Mihai Stoichiță, Radu Vișan sau Gabriel Bodescu nu au avut o stare de spirit mai bună, cei patru fiind surprinși cum își puneau mâinile în cap în parcarea stadionului înainte de plecare.

Pentru România urmează un meci care nu mai are nicio miză specială, cu Suedia, în tentativa „tricolorilor” de a spăla rușinea din meciurile cu Bosnia și Polonia, când au primit 10 goluri. Cert că atmosfera din sânul echipei naționale e departe de a fi una liniștită.

ADVERTISEMENT

Răzvan Burleanu, înjurat de suporterii români prezenți la Varșovia, furioși pe înfrângere

De altfel, Răzvan Burleanu a fost înjurat de sutele de fani români prezenți la Varșovia, cum a fost și FRF. „Burleanu, ești o mizerie” sau „FRF, **** FRF” au fost scandările preferate ale ultrașilor, în special după ce pe teren tabela indica 5-0. În urmă cu mai multe luni, Răzvan Burleanu făcea o declarație halucinantă.

ADVERTISEMENT

„Trebuie să fim sinceri cu noi înșine, România este în elita fotbalului european. Dar, în continuare mai avem nevoie de timp, de investiții, de o abordare strategică care presupune foarte multă structură și coerență la nivel de echipe naționale, la nivel de cluburi, pentru a ajunge într-o elită mondială”, declara președintele FRF.

ADVERTISEMENT