Mirel Rădoi a luat o decizie la care nu se așteptau mulți dintre olteni și i-a exclus din lotul Universității Craiova pe Andrei Ivan, Jovan Markovic, Sergiu Hanca și Ionuț Vînă. Chiar și Sorin Cârțu a fost surprins de alegerea făcută de antrenor, înaintea meciului cu Rapid.
Ultimele două luni au fost încarcate pentru Jovan Markovic, Andrei Ivan și Sergiu Hanca, iar asta nu se datorează doar programului încarcat al Universității Craiova. Cei trei jucători ai „alb-albaștrilor” excluși din lot de Mirel Rădoi au devenit tați.
Doi dintre aceștia se află și la primul copil împreună cu partenerele lor, iar aici este vorba de Jovan Markovic și Andrei Ivan. Tânărul atacant de 21 de ani al „Științei” a fost și primul dintre cei trei jucătorii, care a primit marea veste în 2022.
Iubita lui a născut pe 5 septembrie, iar Jovan Markovic a aflat că a devenit tată, chiar înaintea partidei cu Farul Constanța, scor 4-3. Impulsionat de vestea primită pe stadion, atacantul „Științei” a marcat o dublă, pe care i-a dedicat-o noului-născut Matija.
A urmat ca golgheterul Universității Craiova să devină tată pentru prima oară, chiar luna trecută. Fosta gimnastă, Anda, a adus pe lume o fetiță pe 22 octombrie și i-a oferit un motiv de bucurie lui Andrei Ivan.
Cel mai recent tătic de la formația din Bănie este Sergiu Hanca, care a venit în această vară la Universitatea Craiova. Soția internaționalului român, Andreea, a născut o fetiță pe 4 noiembrie, fiind al treilea copil al cuplului. Aceasta a întâmpinat mai multe probleme pe parcursul sarcinii.
Familia „alb-albastră” s-a aflat în sărbătoarele zilele trecute la botezul fiului lui Jovan Markovic. Printre foștii colegi de la Universitatea Craiova, care au fost alături de atacantul oltenilor la acest eveniment au fost Vali Constantin, Florin Borța, Valentin Mihăilă, dar actualul său coechipier Laurențiu Popescu.
Prieteni din perioada în care amândoi îmbrăcau tricoul „alb-albastru”, Valentin Mihăilă a venit special din Italia pentru botezul lui Matija. Atacantul celor de la Parma a fost și moșul ales de Jovan Markovic, pentru a-i boteza fiul.
Marele absent de la botezul religios al fiului lui Jovan Markovic a fost Mirel Rădoi, care nu s-a aflat în Bănie. Tehnicianul „alb-albaștrilor” a decis să rămână la București, după confruntarea din SuperLigă cu Rapid, scor 2-2.
La finalul partidei cu Rapid București, scor 2-2, Mirel Rădoi a dezvăluit motivelele pentru care Andrei Ivan, Ionuț Vînă, Jovan Markovic și Sergiu Hanca au fost excluși din lot. Tehnicianul Universității Craiova a spus că nu agrează indolența din partea elevilor săi.
„Eu nu stau să mă rog de nimeni, eu cred că ar trebui să înțeleagă. Ai greșit o dată, îți mai dau o șansă, că am fost și eu jucător, dar la a treia ești exclus. Indolența și sufiecința nu le accept. Pe Ivan l-am avut și la națională, l-am rugat să nu mai simuleze.
A simulat cu Voluntari și s-a accidentat. Marko (n.r. – Jovan Markovic), mă rog de el. Dacă am ajuns să mă rog eu și ceilalți de el, nu e bine. Sergiu (n.r. – Hanca), ține adversarul într-una, i-am explicat ce trebuie să facă și nu a înțeles”, a declarat Mirel Rădoi.