Iustina Loghin și Daiana Prodan au dezvăluit ce au pățit la un salon din Istanbul. Cele două foste concurente de la Insula Iubirii au avut de plătit o sumă uriașă, deși au făcut un simplu tratament.
Cele două foste concurente de la Insula Iubirii și partenerii lor au plecat într-o scurtă vacanță la Istanbul. Sejurul a fost unul plăcut, în mare parte.
Cu toate acestea, Iustina Loghin și Daiana Prodan au avut parte de o experiență foarte neplăcută în orașul popular, vizitat de mulți turiști din toată lumea.
La un moment dat, cele două au vrut să meargă la coafor. Iustina Loghin a mai fost la Istanbul și știa că prețurile de acolo sunt accesibile la salon.
Cele două foste concurente de la Antena 1 au avut, însă, un mare șoc, atunci când au aflat prețul. Pentru Iustina Loghin, prețul a fost de 350 de lei, însă Daiana ar fi trebuit să scoată din buzunar 1.100 de lei.
După ce au auzit prețul uriaș, cele două s-au certat cu angajații salonului respectiv, întrucât suma era mult prea mare, deși au făcut doar un simplu tratament.
“Ne-am gândit noi să mergem la un salon să ne facem părul. Am intrat, am stat cinci minute, nu ne plăcea cum mirosea și am plecat. Apoi am mers în altul, am dat doar de bărbați acolo am zis că ori plecăm fără păr, ori o să fie superb.
Ne-am lăsat pe mâinile domnului respectiv. Eram foarte mulțumită de cum arăta părul până a trebuit să plătim. Spălat pe păr, uscat și aranjat din perie, cât poate să coste? Nu știu, aici e totul foarte ieftin.
Eu când am mai venit la Istanbul am plătit undeva la 20 lei. Ok, nu mă așteptam să fie 20 RON, sau 200 lei, nu dragilor, pe mine m-a costat 350 RON dar șocul a fost la Daiana.
Uitați-vă părul ei. Costa 11 milioane (nr. 1.100 de lei). Calculezi, am zis că eu nu plătesc atât, ne-am certat acolo cu ei. Ce ne-au făcut de banii ăștia că nu înțeleg?”, au povestit cele două foste concurente de la Insula Iubirii, într-un clip video postat pe Tik Tok.
Un angajat le-a explicat celor două că prețul este atât de mare deoarece au fost utilizate mai multe produse. Acest lucru nu a justificat cei 1.450 de lei pentru amândouă, așa că Iustina și Daiana au cerut mai multe explicații.
Inițial, prețul a scăzut pentru Daiana, dar a crescut la Iustina. În final, au ajuns la o înțelegere cu angajații salonului și au plătit 7.000 de lire turcești, adică mai puțin de 1.000 de lei.
A fost nevoie ca cele două să verifice lista de prețuri pentru a nu se lăsa păcălite. Fostele concurente de la Insula Iubirii i-au avertizat pe internauți să fie atenți la prețurile din Istanbul.
“Omul a văzut că nu suntem de pe aici și ce a zis? (…) Într-un final am plătit 7.000 de lire turcești amândouă. Am ajuns la un numitor comun până la urmă. Când ne-a arătat lista de prețuri noi aveam de plătit 110 de lei, nu 1.500.
Eu îi tot arătam domnului cât costă, după lista de prețuri, dar el mă contrazicea. A durat două ore să ne facă pe amândouă, dar nu stătea doar cu noi, a ieșit la țigară, a mai stat degeaba. Aveți grijă când veniți aici pentru că ei nu au prețurile corecte și încearcă să profite”, a completat Daiana.