News

Ce avere avea Ana, femeia ucisă de maidanezi. A avut nevoie de donații ca să se refacă după ce a fost mutilată de câini anul trecut

Prietenii Anei Oros Daraban au apelat la ajutor umanitar după incidentul din aprilie 2022, când a fost atacată de o haită de câini.
24.01.2023 | 11:47
Ce avere avea Ana femeia ucisa de maidanezi A avut nevoie de donatii ca sa se refaca dupa ce a fost mutilata de caini anul trecut
Ana Oros Daraban era pasionată de alergare și de drumețiile montane. Autoritățile au capturat câinii din zona în care a fost atacată Colaj: FANATIK Sursa foto: Facebook Ana Oros, Facebook ASPA,totulesteposibil.galantom.ro
ADVERTISEMENT

Ana Oros Daraban a murit sâmbătă dimineață, după ce a fost atacată de o haită de câini în zona Lacul Morii din București, acolo unde își efectua ședințele de jogging de la sfârșitul săptămânii. Cu nouă luni în urmă, în aprilie 2022, femeia de 43 de ani a fost victima unui incident similar, în aceeași zonă. Atunci, Ana a fost afectată de mușcături profunde la nivelul picioarelor, scalpului și mâinilor. Doi bicicliști au sunat la 112, iar ambulanța a transportat-o la Spitalul Floreasca, unde medicii au intervenit prompt pentru a-i salva viața.

Donațiile pentru Ana Oros au fost de 1.665 lei

Prietenii Anei au organizat o campanie de strângere de fonduri pe site-ul fundației umanitare „Totul este posibil”. „Ajutor urgent pentru Ana Oros Daraban. Pe 20 Aprilie 2022, Ana a fost atacată de peste 10 câini, în zona Lacul Morii din Sectorul 6, București. Are o sumedenie de plăgi la nivelul scalpului, ale membrelor inferioare și superioare. Fiecare donație este de mare ajutor în aceste momente dificile”, se scria pe site-ul asociației, consultat de FANATIK.

ADVERTISEMENT

“Cum poți să ajuți? Contribuie cu bani ca persoană fizică. Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL sau în contul de Revolut & BT PAY cu mențiunea ANA OROS DARABAN”, se menționa pe site. De asemenea, erau invitate și persoanele juridice să participe la campanie.

„În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii. Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: da@totulesteposibil.org. Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!”, se mai scria pe platforma asociației.

ADVERTISEMENT

Obiectivul campaniei a fost să se adune suma de 5.000 de lei, dar, până la urmă, s-au strâns doar 1.665 de lei din 18 donații efectuate pe site. Cele mai mari donații au fost de 150 de lei, făcute de șase persoane, printre  care și Ana Oros Daraban, care a contribuit și ea cu această sumă pentru propria recuperare, ce a durat numai puțin de nouă luni. Practic, Ana își revenise chiar la începutul lui 2023 și începuse din nou antrenamentele de alergare.

Ana Oros s-a angajat ca expert la Primăria Capitalei

“Ești mai puternică decât crezi. Mai capabilă decât ai visat vreodată. Și ești iubită mai mult decât ți-ai putea imagina vreodată…. Dumnezeu să fie alături de tine, fată dragă!..Fii puternică!…. Multă sănătate, recuperare grabnică!… Doamne ajută!…. Să te faci bine, Ana!…Haideți să facem odataă ceva în legatură cu maidanezii!…. Recuperare rapidă”, i-au transmis Anei cei care i-au făcut donații în primăvara lui 2022.

ADVERTISEMENT

În perioada de recuperare, la sfârșitul lui septembrie 2022, Ana Oros Daraban s-a angajat ca expert în monitorizarea mediului la Primăria Capitalei, mai ales că avea o experiență de 18 ani în domeniu. La 30 de zile de la numirea în noul post, Ana a completat declarația de avere, iar la rubrica bunuri imobile a notat că deține un apartament de 73 metri pătrați în București, cumpărat în 2018.

Ana a mai notat că are o mașină Lancia Ypsilon, fabricată în 2003. La rubrica active financiare, ea a menționat două depozite bancare, unul de 15.381,99 euro, deschis în 2018, celălalt de 1.000 euro, deschis în 2022. La datorii, Ana Oros Daraban a notat că are un credit în valoare de 163.000 lei, contractat în 2018, când a cumpărat apartamentul, și scadent în 2038.

ADVERTISEMENT

Femeia sfâșiată de câini a activat ca voluntar în Marea Britanie

În declarația de avere consultată de FANATIK, Ana a completat și veniturile anuale încasate înainte de angajarea la Primăria Capitalei: 11.165 lei (cercetare științifică la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării București), 30.432 lei (inginer de cercetare în inginerie sanitară și protecția mediului la SC CCAT Solution Grup SRL), 3.842 lei (inginer de cercetare în inginerie sanitară și protecția mediului la Asociația Pachamamam).

Astfel, venitul anual al Anei a fost de 45.439 lei, adică  aproximativ 3.800 lei pe lună. Ea a completat și alocația de stat pentru copilul ei de 13 ani, în valoare de 2.568 lei. Conform declarației de interese, Ana era membru al Asociației EcoLogic Maramureș și al Asociației pentru Promovare Social Educativă Aquarius – Galați, la ultima având și calitatea de membru consilier în Consiliul Director.

Între septembrie 2012 și august 2013, Ana Oros Daraban a plecat în Marea Britanie, unde a activat ca voluntar pentru Wildlife Trust for Bedfordshire, Cambridgeshire and Northamptonshire, o asociație care dezvoltă proiecte de conservare și restaurare a faunei sălbatice. Ana a fost voluntar în cadrul a două proiecte, “Cambridge City Greenways” și “Cambridgeshire Midweek Conservation Team”.

ADVERTISEMENT