News

Ce avere avea comisarul acuzat că vindea permise de conducere! Sute de mii de euro în casă

28.11.2020 | 16:52
Ce avere avea comisarul acuzat ca vindea permise de conducere Sute de mii de euro in casa
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune ce avere avea comisarul acuzat că vindea permise de conducere! Astfel, conform unor surse din rândul anchetatorilor, reţeaua ilegală din Suceava care se ocupa cu asemenea lucruri era condusă de Radu Obreja, fostul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări.

Aproape incredibil, dar acesta ar fi reuşit să agonisească din şpăgi, confrom adevărul.ro, fabuloasa sumă de 600.000 de euro.

ADVERTISEMENT

De altfel, dosarul întregului grupul infracţional pare decupat dintr-un scenariu de film despre mafioţi. Sursa citată anterior scrie că în casașlui Radu Obreja, oamenii legii ar fi găsit, în urma unor percheziţii, 60.000 de lei.

Avere impresionantă a comisarului acuzat că vindea permise de conducere!

La o atentă căutare, polițitșii au mai descoperit încă 50.000 de euro în portbagajul maşinii. Obreja ar fi spus că a primit acești bani de la un prieten ca să facă o tranzacţie în numele lui.

ADVERTISEMENT

În casa unui alt inculpat din dosar, Radu Popovici, instructor auto, poliţiştii ar fi găsit 500.000 de euro! Potrivit monitorulsv.ro, anchetatorii susţin că și această sumă absolut impresionantă i-ar aparţine tot lui Radu Obreja.

Nu se termină aici – în locuinţa inculpatului Gheorghe Ionel Perijoc, angajat și el al Serviciului de Înmatriculări şi Permise, anchetatorii ar fi descoperit 240.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Inculpatul Cristian Blîndu, examinator auto este cel asupra căruia au fost găsiți cei mai puțini bani. În locuinţa acestuia, oamenii legii au descoperit „doar” 20.000 de euro. Este adevărat că au mai găsit în casa mamei sale alţi 80.000 de euro.

Dacă ne raportăm strict la Radu Obreja, atunci trebuie să știți că într-un comunicat de presă transmis de DNA se arată că aceasta putea să încaseze cu titlu de mită şi 20.000 de euro într-o singură zi.

ADVERTISEMENT

Interesant este că banii nu erau păstraţi de cel care îi încasa. Radu Obreja îi dădea mai departe unei persoane de încredere „ca să-i albească”

Vă amintim că în cursul zilei de joi, 26 noiembrie, DNA a făcut peste 60 de percheziţii în Suceava, Bacău, Botoşani şi Bistriţa–Năsăud, în trei dosare care sunt conectate între ele.

În cele trei cauze sunt anchetaţi angajaţi ai Serviciului de Permise Suceava, salariaţi de la Registrul Auto Român Suceava precum şi instructori auto sau administratori ai şcolilor de şoferi. Totodată, este anchetat şi un ofiţer DGA.

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: