News

Ce avere imensă lasă în urmă Ion Caramitru. Marele actor avea o pensie de invidiat

Director de teatru, fost ministru, actorul Ion Caramitru lasă în urmă o avere impresionantă.
05.09.2021 | 20:06
Ce avere imensa lasa in urma Ion Caramitru Marele actor avea o pensie de invidiat
Ce avere imensă lasă în urmă Ion Caramitru. Marele actor avea o pensie de invidiat Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, fost ministru al culturii între anii 1996-2000, s-a stins din viață duminică la Spitalul Elias.

Actorul, în vârstă de 79 de ani, era internat de circa trei săptămâni și se lupta cu o infecție puternică pe care organismul său nu a reușit să o învingă.

ADVERTISEMENT

Ce avere lasă în urmă managerul Teatrului Național București

După o viață de roluri în teatru și film, un mandat de ministru al culturii între anii 1996 și 2000 în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu și 16 ani în fruntea Naționalului bucureștean, Ion-Horia-Leonida Caramitru lasă în urmă o avere impresionantă.

Potrivit ultimei sale declarații de avere, care datează din iunie 2021, Ion Caramitru deținea un apartament și o casă de vacanță, primul de 48 de metri pătrați și cea de a doua de 328 de metri pătrați.

ADVERTISEMENT

De asemenea, marele actor era și proprietarul a trei apartamente dar și al unui garaj. Împreună cu soția sa, Michaela Caramitru, actorul deținea și un teren intravilan în de peste 1.000 de metri pătrați în localitatea Moeciu de Sus din județul Brașov.

Tot în declarația de avere a actorului apare și un autoturism VW Tiguan, achiziționat în leasing în 2012.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește bunurile aflate în proprietate, Ion Caramitru mai deținea mobilă brâncovenească de 8.000 – 10.000 de euro, tablouri de 6.000 – 8.000 de euro, o colecție de icoane care valorează între 8.000 – 10.000 de euro și statuete și obiecte mici care au fost aproximate de actor la 3.000 – 4.000 de euro.

Câți bani a câștigat Ion Caramitru în 2020

În ceea ce privește veniturile realizate în 2020, Ion Caramitru a declarat 108.255 lei pentru funcția de manager la TNB, dar și peste 280.000 de lei, venituri brute din drepturi de autor. Totodată, a mai avut 87.376 de lei câștigați din pensie, în perioada întregului an.

ADVERTISEMENT

Tot potrivit declarației sale de avere, Ion Caramitru era titularul mai multor conturi bancare, depozite și alte active financiare, care însumează peste 2,3 milioane de lei, peste 121.000 de euro plus peste 360.000 de dolari americani.

În același document, Ion Caramitru a precizat că soția sa a obținut circa 9.000 de euro din succesiunea tatălui său, 4.000 de euro din vânzarea unui automobil și 35.130 de lei venituri din pensie.

ADVERTISEMENT
Tags: