Fotbal international

Ce buget are Marius Şumudică la Gaziantep! Se bate la titlu cu bani mai puţini decât granzii din Turcia

05.01.2021 | 17:53
Ce buget are Marius Sumudica la Gaziantep Se bate la titlu cu bani mai putini decat granzii din Turcia
ADVERTISEMENT

Marius Şumudică are parte de un sezon incredibil cu Gaziantep şi a dus micuţa echipă până pe primul loc din campionat, după 2-0 cu Ankaragucu. FANATIK îţi prezintă ce buget a avut echipa românului la startul sezonului, având la dispoziţie bani mai puţini decât granzii din prima ligă a Turciei.

Gaziantep continuă forma uluitoare din campionat, iar echipa lui Marius Şumudică a ajuns pe primul loc cu ajutorul unei serii de invincibilitate. După ce a pierdut în prima etapă, 1-3 cu Galatasaray, formaţia românului a legat 15 mecuri consecutive fără înfrângere în campionat.

ADVERTISEMENT

La startul sezonului 2020-2021, Gaziantep a pornit cu un buget de 18.800.000 de euro, ceea ce plasa echipa lui Marius Şumudică pe locul 5 la acest capitol în prima ligă din Turcia. Başkanii l-au recompensat pe antrenorul de 49 de ani pentru jocul bun al echipei în stagiunea 2019-2020, când a ocupat locul 8.

Ce buget are Marius Şumudică la Gaziantep

În sezonul 2019-2020, Gaziantep, nou-promovată în prima ligă din Turcia, a avut un buget de 11.600.000 de euro. Plusul adus de başkani pentru actuala stagiune l-a ajutat pe Marius Şumudică să ducă echipa în lupta pentru titlu.

ADVERTISEMENT

Galatasaray, Beşiktaş sau Fenerbahce, echipe aflate în lupta pentru titlul de campioană a Turciei, au parte de bugete superioare faţă de Gaziantep. Galata este lider la acest capitol, cu 59.200.000 de euro la dispoziţie pentru transferuri.

Beşiktaş ocupă locul 2 în topul bugetelor din prima ligă a Turciei, cu 35.800.000 de euro, în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de Fenerbahce, cu 21.300.000 de euro. Başakşehir, campioana Turciei din sezonul trecut, a avut la dispoziţie un buget de 20.500.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Nu a dat niciun ban pe transferuri în acest sezon

Chiar dacă are la dispoziţie un buget impresionant, Marius Şumudică nu a cheltuit niciun euro pe transferuri în actualul sezon. Printre jucători aduşi în vară s-au numărat Alex Maxim (Mainz) şi Kevin Mirallas (Antwerp), doi dintre fotbaliştii importanţi pentru prestaţiile din actualul sezon.

Alex Maxim este golgeterul lui Gaziantep în actualul sezon, cu 8 goluri marcate în 15 meciuri. Kevin Mirallas, fost jucător la Everton sau Fiorentina, are 3 reuşite şi 3 pase decisive în 10 partide din campionat.

ADVERTISEMENT

Lotul lui Gaziantep este evaluat la 22.330.000 de euro, fiind pe locul 14 în clasamentul celor mai valoroase echipe din prima ligă a Turciei. În lupta pentru titlu, echipa lui Marius Şumudică se duelează cu Galatasaray (lot evaluat la 78.100.000 euro), Fenerbahce (76.700.000 euro) sau Beşiktaş (75.250.000 euro).

  • 8 victorii, 7 remize şi 1 înfrângere este linia de clasament a lui Gaziantep în actualul sezon
ADVERTISEMENT