News

Ce cadou a primit un român de la un patron grec! Bărbatul l-a acuzat de discriminare pe antreprenorul din insula Thassos

Ce cadou a primit un român de la un patron grec după ce l-a acuzat pe acesta de discriminare
02.07.2021 | 18:09
Ce cadou a primit un roman de la un patron grec Barbatul la acuzat de discriminare pe antreprenorul din insula Thassos
ADVERTISEMENT

Grecia reprezintă locul preferat al românilor pentru concediul de vară în ultimii ani de zile. De altfel, chiar și în 2020, an pandemic, insulele elene și partea continentală au fost luate cu asalt de zeci de mii de turiști plecați din țara noastră pe calea aerului sau cu autoturismele pentru a petrece câteva zile printre ouzo, tzatiky, retsina și restul minunilor grecești.

Anul acesta nu s-au schimbat prea multe, dar printre cele care au suferit, totuși, modificări s-a aflat numărul celor care au mers în Grecia. Vaccinați sau cu ajutorul testelor, românii n-au stat o clipă pe gânduri și au făcut cozi kilometrice la frontierele elene.

ADVERTISEMENT

Ce cadou a primit un român de la un patron elen!

Felul în care fac și înțeleg turismul, mâncarea mediteraneană, băutura, munții care intră în mare, uleiul de măsline și felul în care sunt primiți și iubiți sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de români la întrebarea „de ce preferă să meargă anual în Grecia”.

Și totuși nu toată lumea a fost mulțumită. Unul dintre turiști a postat pe cel mai important forum dedicat vacanțelor în Grecia, forum despre care FANATIK a scris AICI, că a avut parte de o situație nu tocmai frumoasă în insula Thassos.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a spus că a avut chiar și o altercație cu șeful unui restaurant după ce s-a simțit discriminat. „Personalul de la restaurant (n.r. – numește o pensiune la care a fost cazat preț de 7 zile) este foarte nepoliticos. Astăzi am avut o altercație chiar cu șeful restaurantului ce pompos se prezintă Maître.

Simple fact: merg singur la micul dejun, la o masa doi dintre prietenii noștri, vreau să mă aeșz, încerc să îmi iau un scaun de la o masă liberă și de aici începe circul. Situație similară acum 2 zile, 4 adulți și 3 copii mici. Culmea, nu se poate organiza masă de 7 persoane.

ADVERTISEMENT

Pentru noi nu se poate, la ceva distanță era o masă de 10 persoane (greci). Nu vreau să cred că naționalitatea a fost un motiv de discriminare, dar nu exclud posibilitatea.

Aceeași atitudine foarte agresivă a avut-o și un alt individ ce s-a prezentat drept managerul hotelului, spunandu-mi printre altele că părerea mea e prea puțin importantă , textual “you are one between thousands of positive opinions” (n.r. – ești unul singur între mii de reacții pozitive). Vin în Grecia de mulți ani și am stat în diverse locații, de la 3 la 5 stele, dar aici chiar mi-a rămas un gust amar”, a notat bărbatul.

ADVERTISEMENT

Bărbatul l-a acuzat de discriminare pe antreprenorul din Thassos

Acesta a continuat pe același ton, dar a ținut să precizeze că managerul hotelului în care a fost cazat a făcut, în cele din urmă, o mișcare elegantă. Astfel, elenul nu a ezitat o clipă și i-a trimis românului câteva rânduri prin care a încercat să-și explice gestul, dar și un cadou.

„Prosoapele și lenjeria se schimba la 3 zile. Not nice. Să nu generalizez. Sunt și oameni foarte ok la restaurant. Am făcut postarea pentru a sublinia atitudinea managerului și a șefului de sală.

Despre calitatea mâncării nu vreau să discut pentru că aici aș putea fi subiectiv. Noi avem demi, cu toate astea, în general mergem să mâncăm la alte taverne. Probabil cel mai mult m-a deranjat faptul că ne-am simțit discriminați.

Răspunsul managerului grec pentru turistul român nemulțumit. Sursa foto – facebook

Am primit un mesaj de pace. O sticlă de vin și mesajul atasat. Recitind scrisoarea Domnului Valsamidis ce se încheie cu “I am sorry that you felt this way” (n.r. – îmi pare rău că ați simțit acest lucru), dar nu neagă faptul că am fost discriminați, mă determină să fac public acest aspect si către Ambasada României în Republica Elenă și către Excelența Sa Domnul Ambasador George Ciamba”, a mai punctat românul.

Cum pot intra românii în Grecia

Există câteva condiții pentru românii care vor să meargă în Grecia. Aceștia vor avea nevoie de test PCR negativ, certificat de vaccinare sau formular de localizare. Fără aceste acte doveditoare accesul românilor este strict interzis.

„Practic, sunt două momente: momentul intrării în Grecia, şi momentul revenirii în România. La momentul plecării în Grecia, turiştii români care ar dori să plece acolo ar avea nevoie de acest document care există şi acum pe internet, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare”, a spus ministrul Economiei și Turismului Claudiu Năsui.

Referitor la întoarcerea în țară după o vacanță în Grecia, Năsui a transmis că atâta timp cât Grecia nu se află pe lista galbenă a țărilor cu rată mare de infectare, românii nu vor avea probleme la revenire.

Câți români merg în Grecia în fiecare an

Interesant este că românii reprezintă o cotă parte serioasă din turismul elen. Cele câteva mii de afaceri pe care le dețin grecii în domeniu se bazează din plin pe banii aduși de români. Și nu discutăm deloc despre bani puțini.

De altfel, elenii spun că aproape 1,5 milioane de români vin anual în țara lor. Cel puțin acestea ar fi statisticile oficiale, statistici care ar putea să crească serios după pandemia de coronavirus. De remarcat că fiecare turist român în parte cheltuia în jurul a 450 – 500 de euro pe teritoriul elen.

Sunt bani serioși care ies din România și merg în economia altei țări. Mai mulți factori poartă vina. Oamenii acuză infrastructura, dar și felul în care românii înțeleg să facă turismul. Nu o dată turiștii s-au plâns de calitatea serviciilor de pe litoralul românesc.

În schimb, într-o proporție covârșitoare, cei care revin din Grecia spun că abia așteaptă anul următor pentru o nouă vacanță pe care vor să o petreacă, de asemenea, în această țară.

ADVERTISEMENT