Ajuns la 56 de ani, Cristi Borcea o duce perfect pe toate planurile. Deși nu mai este implicat în fotbalul românesc, fostul acționar de la Dinamo se descurcă excelent pe plan financiar. Drept dovadă, acesta nu se uită la bani atunci când vine vorba de fericirea membrilor numeroasei sale familii. Omul de afaceri i-a făcut fiicei sale un cadou în valoare de peste 1,3 milioane de dolari. Despre ce este vorba.
În urmă cu un an, Cristi Borcea, fost acționar la clubul de fotbal Dinamo București și fericitul tată a 9 copii, a dezvăluit în spațiul public că are cheltuieli lunare care se ridică la aproximativ o jumătate de milion de euro. Această sumă uriașă se duce pe educația copiilor, întreținerea locuințelor, mașini, pensii alimentare și alte utilități.
Tot pentru copiii săi, Borcea bagă adânc mâna în buzunar în orice moment. Prezent într-un podcast, fostul om de fotbal dezvăluie că a decis să-i cumpere fiicei sale Melissa (22 de ani) un apartament pe plajă într-unul dintre cele mai extravagante locuri de pe planetă. E vorba de Miami. Tânăra stă acum aproape de Hollywood. Numai pentru întreținerea imobilului, fiica lui Borcea achită peste 3.000 de dolari lunar.
”I-am luat Melissei în Hollywood, Miami, chiar pe plajă, un apartament, că este la facultate acolo. Anul trecut l-am luat. (n.r. Cât v-a costat?) 1.000.000… cu tot cu mobilat, aranjat, 1.350.000 de dolari. La un apartament cu două camere și living, dar are patru piscine, plajă privată, mentenanța și impozitul sunt 3.200 dolari. Are parking, piscine, plajă, spa, sală de fitness… hotel de cinci stele!”, a spus Borcea, conform iamsport.ro.
Problemele cu legea ale lui Cristi Borcea sunt istorie. În conturile fostului conducător al clubului din Ștefan cel Mare au intrat, în ultimii ani, sume uriașe de bani. Omul de afaceri a știut să nu-și risipească averea. Ba dimpotrivă, aceasta a crescut și este una uriașă. Este estimată undeva la 100 de milioane de euro. Ceea ce puțini știu e faptul că toți banii adunați de afacerist sunt acum la un loc ”sigur”.
Recent, Borcea a dezvăluit că, din această sumă uriașă, o parte este pe numele a doi dintre copiii săi, Patrick și Coco. Pe numele lui Borcea nu este niciun leu. Omul de afaceri are cea mai mare încredere în mama sa. Astfel, restul bunurilor au fost trecute pe acesteia. ”Eu le țin pe toate, copiii au cele mai bune condiții. Copiii au pe numele lor ceea ce trebuie, ele sunt condamnate să se poarte bine cu mine și cu copiii. Să își vadă de copii și să fie pozitive. Eu le dau oxigenul, poți să trăiești fără oxigen, nu.
Mama este singura femeie în care am încredere totală. Mihaela a avut casa care este a copiilor, Alina are o vilă, care este pe numele copiilor. Carolyn are casă. Ceilalți copii au case, au cele mai bune condiții, au bone. Femeile, ca să nu o ia razna, nu trebuie să aibă nimic pe numele lor, pentru că după spun că li se cuvine!”, a declarat Cristi Borcea, conform Kanal D.
Cristi Borcea a avut mai multe relații oficiale și neoficiale de-a lungul vieții sale. Acesta are 9 copii, proveniți din patru 4 diferite. Din prima căsătorie, cea cu Mihaela Borcea, s-au născut 3 copii: Patrick, Melissa și Angelo. Ulterior, împreună cu Alina Vidican, a devenit tatăl a doi copii, George Alexandru și Gloria.
Apoi, Borcea a mai fost implicat într-o relație cu avocata Simona Dana Voiculescu. De aici a rezultat al 6-lea copil, Andreina Carolyn. În fine, actuala soție, Valentina Pelinel, i-a mai dăruit lui Cristi Borcea un băiat pe nume Milan, dar și două gemene, pe Indira și Rania.