Înainte să moară, o mamă i-a oferit un cadou emoționant fiului ei, de ziua lui. Femeia a fost diagnosticată cu o boală gravă, însă a avut grijă să le aducă fericire celor dragi. Fiul ei își amintește și acum ce i-a oferit cea care i-a dat viață.
O femeie din Belfast, Irlanda de Nord, a fost diagnosticată cu cancer la stomac. Cu doar câteva zile înainte de ziua fiului ei, aceasta s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu boala necruțătoare.
Kevin, fiul femeii, care acum are 30 de ani, și-a amintit de cadoul pe care i l-a pregătit mama lui. Darul i-a fost oferit înainte ca femeia să părăsească această lume.
La momentul respectiv, femeia i-a spus fiului ei că acest cadou îi va aduce un zâmbet pe buze, indiferent dacă ea va mai trăi sau nu.
Astfel, Kevin a primit o cutie de la mama lui, iar ceea ce a găsit înăuntru l-a impresionat.
Tânărul a găsit câteva fotografii cu el și cu femeia care i-a dat viață, precum și loțiunea lui preferată, niște boxeri și câteva perechi de șosete.
În plus, femeia a pregătit și felicitări pentru aniversările tuturor rudelor, în cazul în care ea nu ar mai fi apucat să le înmâneze personal, lucru care s-a și întâmplat.
După ce și-a pierdut mama, Kevin nici măcar nu s-a gândit la propria zi de naștere. Cadoul primit de la mama lui i-a alinat suferința. Tânărul a fost impresionat de gestul femeii, care s-a gândit la toți.
“Nici nu mă gândeam la ziua mea de naștere. S-a gândit să îmi ușureze puțin suferința cu acest gest. L-a umplut cu lucruri drăguțe, de suflet, de care voi avea mereu grijă.
M-a s-a părut incredibil faptul că mama mea, deși era pe moarte, se gândea la toți cei dragi și la bucuria pe care le-o poate oferi, chiar și după moarte.”, și-a amintit Kevin momentul în care mama lui i-a pregătit cadoul, notează cancan.ro.