Sport

Ce cadou i-a făcut Anamaria Prodan lui Laurențiu Reghecampf. Surpriza impresarei: „L-am emoționat foarte tare”

20.09.2020 | 11:27
Ce cadou ia facut Anamaria Prodan lui Laurentiu Reghecampf Surpriza impresarei Lam emotionat foarte tare
ADVERTISEMENT

Ce cadou i-a făcut Anamaria Prodan lui Laurențiu Reghecampf cu ocazia împlinirii vârstei de 45 de ani! Impresara a mărturisit că nu a fost ușor să găsească ideea potrivită pentru a-și surprinde soțul.

Fostul antrenor al FCSB activează acum în Emiratele Arabe Unite, la clubul Al Wasl, din Dubai și are un salariu care îi permite să își facă orice pofta, din punct de vedere material.

ADVERTISEMENT

Așa că Anamaria Prodan a ales să îi facă o surpriză sentimentală cu ocazia împlinirii vârstei de 45 de ani și a reușit să îl emoționeze pe Reghecampf fără să cheltuiască vreo sumă astronomică.

Ce cadou i-a făcut Anamaria Prodan lui Laurențiu Reghecampf. Surpriza făcută de impresară

Acuzată de Gigi Becali că din cauza ei a plecat Reghecampf de la FCSB în 2017, Anamaria Prodan a povestit cum s-a pregătit pentru aniversarea soțului ei. Fostul antrenor al FCSB a împlinit ieri 45 de ani și a avut ocazia să își petreacă aniversarea înconjurat de toți oamenii din familia sa.

ADVERTISEMENT

Aceasta a fost, de altfel, surpriza pregătită de soția antrenorului, care a considerat că ideea unui cadou cu valoare sentimentală este una mai bună decât oferirea unui obiect material scump.

„Cel mai mare cadou a fost că ne-am strâns toți pentru a-i fi alături, inclusiv soacra mea. Are deja tot ce își dorește, așa că i-am făcut, împreună cu copiii, câteva cadouri de suflet, care au avut efectul la care am sperat, acela de a se emoționa foarte tare”, a povestit Anamaria Prodan potrivit Impact.

ADVERTISEMENT

Conform aceleiași surse, impresara a reușit să o aducă și pe mama soțului său la întâlnirea de familie ținută cu ocazia aniversării acestuia. Familia Reghecampf s-a adunat la un restaurant pentru a-l celebra pe cel care a câștigat două titluri consecutive cu FCSB, în 2013 și 2014.

Liniște în familia Reghecampf

Deși s-a vehiculat că între Reghecampf și soția sa există disensiuni, mai ales în urma zvonurilor care îl implicau și pe Dan Alexa, Anamaria Prodan a dezvăluit că totul merge bine în căsnicia celor doi.

ADVERTISEMENT

„Anii trec frumos peste noi și peste căsnicia noastră, sunt binecuvântată că Dumnezeu mi-a scos în cale un asemenea om. Am construit enorm împreună, iar cheia succesului a constat în faptul că înainte de orice am fost cei mai buni prieteni și nu am păstrat secrete unul față de celălalt.

Ne-am respectat enorm, iar atunci lucrurile au venit de la sine. Tot ceea ce ne mai rămâne de făcut este să ne bucurăm împreună de anii care urmează, până la adânci bătrâneți.

Nu ne mai dorim nimic material, decât să ne vedem copiii realizați și să aibă și ei norocul pe care l-am avut noi, unul cu celălalt. Ne dorim o viață liniștită și armonioasă, departe de răutățile și fățărnicia oamenilor”, a mai spus impresara pentru sursa citată.

Laurențiu Reghecampf antrenează la Al Wasl din 2019, după ce a petrecut un sezon și la echipa Al Wahda. Despre antrenor se spune că ar putea reveni la FCSB, unde și-a trimis deja doi dintre foștii colaboratori, secundul Toni Petrea și preparatorul fizic Thomas Neubert.

ADVERTISEMENT