Sport

Ce cadou i-a făcut Cristiano Ronaldo fiului său de 15 ani. E miliardar și nu s-a uitat la bani, l-a costat „doar” 265 000 de euro

Cristiano Ronaldo a decis să îl răsfețete pe fiul său. La doar 15 ani, Cristiano Ronaldo Jr. se poate lăuda cu un cadou la care alții nici nu îndrăznesc să viseze.
02.11.2025 | 12:01
Ce cadou ia facut Cristiano Ronaldo fiului sau de 15 ani E miliardar si nu sa uitat la bani la costat doar 265 000 de euro
Cristiano Ronaldo, cadou extravagant pentru fiul său de 15 ani. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că faimosul Cristiano Ronaldo nu se uită deloc la bani când vine vorba despre familia lui. Starul de la Al Nassr le face frecvent cadouri celor dragi. De data asta, marele răsfățat a fost fiul lui de 15 ani.

Cadoul scump pe care Cristiano Ronaldo i l-a făcut fiului său

Cristiano Ronaldo l-a răsfățat pe fiul său de 15 ani. Deși are o vârstă destul de fragedă, Cristiano Ronaldo Jr. deja se poate lăuda cu prima sa mașină. Starul de la Al Nassr nu s-a uitat deloc la bani și a decis să îi dăruiască băiatului său o adevărată bijuterie pe patru roți.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo i-a cumpărat fiului său un Lamborghini Urus în valoare de 265.000 de euro. Bolidul de lux nu doar că este scump, însă pentru juniorul lui Ronaldo, acesta va avea mereu o valoare sentimentală specială, fiind prima mașină pe care tatăl său i-o dăruiește.

Pe Instagram, acolo unde este destul de activ, Cristiano Ronaldo Jr. deja le-a dat urmăritorilor vestea că este fericitul posesor al unui Lamborghini Urus S alb. Băiatul starului de la Al Nassr este în culmea fericirii și nici nu este de mirare, având în vedere că a primit un bolid la vârsta la care alți copii nici nu îndrăznesc să viseze la așa ceva.

ADVERTISEMENT

Ce proprietăți are mașina pe care i-a dăruit Cristiano Ronaldo băiatului său de 15 ani

Mașina pe care Cristiano Ronaldo i-a dăruit-o fiului său este un bolid de lux, cu motorul V8 twin-turbo de 650 de cai putere. Bijuteria pe patru roți atinge viteza de 100 km/h în doar 3.5 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge este de 305 km/h. Oricât de încântat ar fi de ea, momentan, Cristiano Ronaldo Jr. este doar pasager. Fiul lui Ronaldo încă nu are vârsta necesară pentru a avea permis de conducere și pentru a se urca la volanul bolidului pe care l-a primit.

ADVERTISEMENT

O astfel de mașină este estimată la 265.000 de euro. Există speculații potrivit cărora Ronaldo nu ar fi cumpărat-o, ci i-ar fi oferit-o juniorului chiar din colecția sa personală. Având în vedere că este un model mai vechi, iar starul de la Al Nassr are o colecție impresionantă, este foarte posibil ca această ipoteză să fie adevărată.

Cristiano Ronaldo are o colecție impresionantă de mașini

Cristiano Ronaldo Jr. a moștenit pasiunea pentru motoare chiar de la tatăl său. Cristiano Ronaldo are o colecție impresionantă de bijuterii pe patru roți, unele mai scumpe decât altele. Colecția sa de mașini a fost construită în timp și fix pe stilul său extravagant, însă îmbinat cu rafinamentul.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo are un Bugatti Centodieci, considerat piesa de rezistență a colecției sale. Mașina a fost produsă în doar 10 unități, iar Ronaldo a cumpărat-o pe a sa în anul 2021. La vremea aceea, starul de la Al Nassr a plătit pentru bolidul de 1.600 de cai putere 10 milioane de euro.

În colecția portughezului se mai găsesc și Bugatti Chiron și Veyron, ambele fiind două mașini care îmbină eleganța cu viteza. Pentru Bugatti Chiron, Cristiano Ronaldo a scos din buzunar 2.37 milioane de euro. Pentru Bugatti Veyron, Ronaldo a plătit 2.02 milioane de euro.

Cristiano Ronaldo are o pasiune pentru Ferrari

Fără doar și poate, Cristiano Ronaldo are o pasiune pentru Ferrari, legendara mașină produsă în Italia. Portughezul are câteva modele în colecție, printre care și un Ferrari Monza, model produs în doar 499 de unități. Pentru o asemenea piesă de colecție, Cristiano Ronaldo a scos din buzunar 1.66 milioane de euro. Tot în colecție se mai regăsesc și un Ferrari 599 GTO de 595.000 de euro și un Ferrari F12 TDF în valoare de 417.000 de euro.

Cristiano Ronaldo nu s-a mulțumit cu puțin, așa că a adăugat colecției sale un supercar rar. Și anume, McLaren Senna, o mașină de 1.18 milioane de euro. Tot în garajul portughezului se mai regăsește și un McLaren MP4-12C, o mașină de 238.000 de euro.

Colecția de bijuterii pe patru roți a portughezului, evaluată la peste 20 de milioane de euro

Pe lista mărcilor preferate de mașini se află și Mercedes-Benz, Rolls-Royce și Lamborghini. Cristiano Ronaldo și-a achiziționat unele dintre cele mai puternice modele, printre care un Mercedes G-Wagon Brabus de 714.000 de euro, un Rolls-Royce Phantom Drophead de 595.000 de euro și un Lamborghini Aventador de 310.000.

Lista bijuteriilor pe patru roți deținute de Cristiano Ronaldo continuă cu un Bentley Flying Spur de 298.000 de euro și cu un Range Rover Sport de 119.000 de euro. Nu în ultimul rând, în garajul starului de la Al Nassr se mai află un Chevrolet Camaro de 41.650 de euro și un Ferrari Daytona SP3. Pe acesta, portughezul l-a cumpărat în 2024 cu 2.3 milioane de euro.

În total, colecția de mașini ai lui Cristiano Ronaldo valorează peste 20 de milioane de euro. În 2009, în urma unui accident, fotbalistul a distrus un Ferrari 599 GTB Fiorano. Din fericire, el nu s-a lovit grav. La un moment dat, viitorul soț al Georginei Rodriguez a recunoscut faptul că a pierdut deja numărul mașinilor din colecția sa.

„Cred că am 20, poate 17. Nu știu. Am două Bugatti, două Ferrari, doi McLaren, două mașini Rolls Royce. Preferatul meu e Rolls Royce, cel mai confortabil și îmi place că nu mă doare spatele, este perfect.”, a declarat, la un moment dat, Cristiano Ronaldo.

Starul de la Al Nassr are și un avion de 50 de milioane de dolari

De-a lungul timpului, Cristiano Ronaldo a reușit să colecționeze toate mașinile pe care și le-a dorit. De la Ferrari-uri, McLaren-uri, Bugatti-uri și altele, fotbalistul și-a îndeplinit toate dorințele. Cum în materie de mașini a colecționat suficiente exemplare, Ronaldo a ajuns la concluzia că este momentul să treacă la nivelul următor.

Anul acesta, Cristiano Ronaldo și-a anunțat fanii că flotei sale de mașini i s-a alăturat un nou avion privat. Pentru aeronavă, acesta a plătit 50 de milioane de euro. În trecut, portughezul a mai avut un avion, un Gulfstream G200, care a costat 22 de milioane de euro. Deși a fost mai ieftin decât avionul din prezent, costurile de întreținere erau mai ridicate. Aeronava necesita trei căpitani și două stewardese la fiecare zbor.