Ileana Sterp a dezvăluit ce cadou i-a făcut fratelui său mai mare, Culiță Sterp, care și-a sărbătorit ziua de naștere pe 25 octombrie. Sora lui i-a pregătit ceva original.
Culiță Sterp a împlinit 30 de ani zilele trecute și a sărbătorit alături de familie și prieteni. Cântărețul a organizat o mare petrecere cu această ocazie, cu lăutari și dedicații în valoare de mii de euro.
Într-un vlog postat pe canalul de YouTube, Ileana, sora interpretului de muzică de petrecere, a spus că nu a știut ce să-i ia fratelui ei, deoarece are deja tot ce își dorește.
Ileana Sterp i-a pregătit lui Culiță două cadouri speciale. Unul dintre ele este o brățară personalizată, pe care a gravat un mesaj emoționant.
“Este ziua lui Culiță și am avut niște emoții pentru că i-am comandat o brățară faină și mă bucur din suflet.
Dar nu v-am arătat cadoul propriu-zis despre care v-am povestit zilele trecute. I-am făcut un cadou original aș spune eu, o să vi-l arăt mai târziu.
Așa arată brățara, vedeți și voi ce mesaj fain i-am pus pe ea: Unde viața începe și iubirea nu se termină niciodată.
Familia C.M.D (n.r. Culiță, Milan, Daniela). Nu știam ce să-i iau pentru că el are de toate.”, a spus Ileana Sterp pe YouTube.
Al doilea cadou este unul despre care Ileana știe că îi va plăcea fratelui ei mai mare, și anume un compot de struguri, preferatul lui Culiță, care îi va ajunge toată iarna.
“Despre asta vorbeam, despre borcanele astea cu compot de struguri.
Culiță este înnebunit după compotul ăsta și de câte ori vine la noi mănâncă de pe raft, acolo se duce prima dată, așa că i-am făcut compot de struguri.
Eu cred că o să se bucure foarte mult.”, a mai spus Ileana Sterp în videoclipul postat pe canalul ei.
Ileana Sterp a filmat și reacția lui Culiță atunci când i-a oferit cadoul. Cântărețul a fost impresionat de ideea surorii lui, punându-și mâinile în cap atunci când a văzut borcanele cu compot.
“O să am toată iarna. Vai de capul meu!”, a spus artistul.
“Ca să nu îl mai mănânci pe al nostru. Ți-am făcut să ai toată iarna!”, i-a răspuns, râzând, sora lui.
Cu ocazia zilei de naștere a lui Culiță, Ileana Sterp a dezvăluit cum îl alinta în copilărie pe îndrăgitul artist.
“La mulți ani, ‘pilu Liță’! Parcă ieri mă puneai să suflu în piper, tu râdeai, iar eu plângeam…Acum nu mă mai faci să plâng, doar de fericire eventual.”, a transmis șatena.
De ziua lui de naștere, Culiță Sterp a primit numeroase urări de la apropiați și cunoscuți, dar și de la fani. Solistul a ținut să le mulțumească tuturor pentru gândurile bune.