Sport

Ce clauză are Marius Ştefănescu, jucătorul aflat pe lista FCSB! Câţi bani ar trebui să dea Gigi Becali. Exclusiv

Marius Ștefănescu este unul dintre jucătorii pe care FCSB îi monitorizează atent, iar FANATIK a aflat că acesta are o clauză importantă de reziliere a contractului cu Sepsi OSK.
12.08.2022 | 23:17
Ce clauza are Marius Stefanescu jucatorul aflat pe lista FCSB Cati bani ar trebui sa dea Gigi Becali Exclusiv
Marius Ștefănescu este unul dintre jucătorii pe care FCSB îi monitorizează atent, iar FANATIK a aflat că acesta are o clauză importantă de reziliere a contractului cu Sepsi OSK. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Jucătorul de 23 de ani este pe placul lui Gigi Becali, însă finanțatorul ”roș-albaștrilor” va începe negocierile doar dacă formația pregătită de Nicolae Dică va ajunge în grupele Conference League.

Marius Ștefănescu, aflat pe lista FCSB-ului, are clauză de 1.500.000 de euro

Gigi Becali nu a ascuns că își dorește să mai aducă doi jucători la FCSB pentru a întări lotul în vederea ”dublei” din play-off cu Viking Stavanger, însă Ștefănescu nu reprezintă o prioritate, deoarece nu ar avea drept de joc în această fază după ce a evoluat cu Sepsi în preliminarii.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Marius Ștefănescu rămâne o țintă de viitor pentru FCSB. FANATIK a aflat că jucătorul are o clauză de reziliere cu Sepsi OSK de 1.500.000 de euro, însă Becali poate scoate un preț mai mic dacă intră în negocieri cu Laszlo Dioszegi.

Atilla Hadnagy, directorul sportiv de la Sepsi, a confirmat interesul ”roș-albaștrilor” pentru jucătorul cotat la 900.000 de euro. ”Steaua nu ne-a întrebat direct, dar s-au interesat prin niște agenți de preț. A existat așa, câte o întrebare. Suntem deschiși, dar nu pentru orice sumă. 500.000 de euro cu siguranță nu este suma corectă”, a declarat Hadnagy, pentru gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a lăsat să se înțeleagă că există un interes pentru Ștefănescu, dar nu unul imediat. ”Ștefănescu nu are drept de joc pentru noi în play-off, nu s-a pus problema. Pentru noi play-off-ul este existențial”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.

Cât a oferit Hapoel Beer Sheva pe Ștefănescu

Marius Ștefănescu nu a mai jucat un meci oficial de trei săptămâni, din cauza unei accidentări, el nefiind inclus de antrenorul Cristiano Bergodi în lotul pentru meciurile cu Djurgardens, din turul 3 preliminar al Conference League.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul care a debutat în primăvară în echipa națională a României a suscitat interes și în afara țării, de serviciile sale interesându-se în această vară formația israeliană Hapoel Beer Sheva, adversara Universității Craiova din play-off-ul Conference League.

Vicecampioana Israelului a făcut chiar o ofertă de 600.000 de euro înaintea ”dublei” pe care Sepsi a jucat-o cu Olimpija Ljubljana, în turul 2 preliminar al Conference League, însă Ștefănescu s-a accidentat și negocierile au fost întrerupte.

ADVERTISEMENT

În luna mai, Marius Ștefănescu a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre convocarea în premieră la echipa națională a României, câștigarea primului trofeu din carieră și evoluțiile extraordinare pe care le-a avut în a doua parte a sezonului trecut la Sepsi Sfântu Gheorghe.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,25 este cota pentru „total goluri: 0-3” la FCSB – Chindia Târgoviște. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT