Sport

Ce condamnare a primit Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, după accidentul de anul trecut

Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, și-a aflat condamnarea după ce a fugit de la locul accidentului produs anul trecut!
20.04.2026 | 19:33
Ce condamnare a primit Toto fiul lui Ilie Dumitrescu dupa accidentul de anul trecut
Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Toto Dumitrescu (28 de ani), fiul lui Ilie Dumitrescu (57 de ani), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 1. Anul trecut, în luna septembrie, actorul a fost implicat într-un accident rutier în București. Evenimentul nu s-a produs din cauza sa, doar că el a fugit de la fața locului, iar ulterior a fost și depistat pozitiv la cocaină și reținut astfel pentru 24 de ore.

Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare pentru părăsirea locului accidentului

Toto Dumitrescu a primit acum această pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. De menționat însă în acest context este că decizia nu este una definitivă și așadar poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicarea ei. În plus față de acești doi ani cu suspendare, fiul lui Ilie Dumitrescu a mai primit și câteva pedepse complementare, menționate în soluția oferită de judecători, după cum urmează:

ADVERTISEMENT

„În temeiul art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Dumitrescu Badea-Ilie la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. În temeiul art. 67 alin. (1) C. penal, interzice inculpatului dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicule pentru care este necesară deținerea permisului de conducere, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”. 

ADVERTISEMENT

Cum s-a petrecut accidentul rutier în care a fost implicat Toto Dumitrescu

Pe data de 14 septembrie 2025, Toto Dumitrescu conducea pe Bulevardul Mircea Eliade din București, iar la un moment dat a lovit un alt autoturism, în condițiile în care el circula regulamentar, având prioritate în momentul respectiv. Doar că nu a reușit să încetinească la timp pentru a evita coliziunea. Deci din acest punct de vedere nicio problemă pentru fiul lui Ilie Dumitrescu. În schimb, după cum s-a notat deja, el a părăsit atunci locul accidentului, iar la scurt timp a fost și depistat pozitiv la cocaină în urma analizelor efectuate la INML.

ADVERTISEMENT