Celebrii crenvursti de porc de la Lidl sunt gustoși și ieftini, perfecți pentru micul dejun sau de pus în hot-dog. Recent, aceștia au fost puși sub lupă pentru a vedea ce conțin cu adevărat.
Cei de la Organizația de Protecție a Consumatorilor InfoCons au analizat crevurstii de porc, un produs nelipsit din coșul de cumpărături al românilor. Experții au dezvăluit ce se găsește în compoziția lor.
Specialiștii InfoCons au analizat 19 tipuri diferite de crenvurști din magazine precum Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan și altele.
Pe baza acestor informații, s-a demonstrat că alimentul conține multe E-uri, iar 52,63% dintre aceștia au cel puțin cinci aditivi alimentari.
Produsul cu cei mai mulți E-uri și aditivi (mai exact 11 la număr) sunt Fox Crenvurști de Porc, potrivit analizei. Pe de altă parte, crenvurstii de porc cu cei mai puțini aditivi alimentari sunt Auchan Crenvurști sau Caroli Cremwurști.
De asemenea, cantitatea de carne din crevurști de porc variază, de la doar 10% până la 93%, în funcție de producător. Să nu mai vorbim de faptul că pe lista de ingredinte, carnea de pui, nu de porc, ocupă un loc fruntași.
„Există și produse care sunt comercializate sub denumirea „Crenvurști carne de porc”, însă primul ingredient din listă este carnea de pui. Carnea de porc se află pe a patra poziție în lista ingredientelor”, arată studiului InfoCons, potrivit playtech.ro.
În peste 57,89% dintre produsele analizate, apa este al doilea ingredient ca importanță, după carne. În plus, peste 31,57% au sarea pe poziția a treia în lista de ingrediente.
Este îngrijorător faptul că 42,11% din producători nu specifică de unde provine ingredientul principal, dar menționează sursa altor ingrediente secundare, cum ar fi șoriciul.
Deși crenvurștii din comerț sunt o soluție rapidă și ieftină, poate e timpul să fim mai atenți la ce punem în coșul de cumpărături. O privire atentă pe etichetă ne poate ajuta să facem alegeri mai sănătoase, sau de ce nu, am putea încerca să preparăm crenvurști de casă.