SUA și Ucraina au semnat un acord istoric. Este vorba despre o înțelegere care oferă americanilor acces la o listă de 57 de resurse naturale, inclusiv petrol, gaze naturale și metale rare. Oficialii din țara condusă de Volodomir Zelenski au luat această decizie, având pretenția de a primi sprijin militar și financiar masiv, pentru a se reconstrui după cei trei ani de război.
În urma negocierilor tensionate care durează de luni întregi, oficialii din Ucraina au sperat ca înțelegerea încheiată cu SUA să nu ofere doar susținere financiară și militară, ci și un semnal că America e dispusă să se implice în reconstruirea Ucrainei. Donald Trump, însă, a vrut garanții că banii americani nu se vor pierde în neant.
Așa s-a ajuns la semnarea unui document scurt, de doar 12 pagini, dar cu implicații uriașe. În respectivul act, Ucraina le permite SUA accesul la zeci de resurse minerale și energetice, iar în schimbul acestora, americanii vor susține militar și financiar reconstruirea țării distrusă de Vladimir Putin. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat public victoria și a spus că acest acord le va aduce americanilor în jur de 350 de miliarde de dolari.
„Astăzi avem un acord care, teoretic, ne va aduce mai mult de 350 de miliarde de dolari. Europenii au cheltuit 100 de miliarde de dolari, iar banii lor sunt în siguranță pentru că au fonduri rusești în bănci. Biden a oferit 350 de miliarde de dolari în numerar și echipamente militare…iar noi nu am primit nimic”, a spus Trump.
Oficialul american a mai precizat că SUA nu au primit absolut nimic în schimbul miliardelor cheltuite în Ucraina până în prezent, iar acum „a venit momentul ca acest ajutor să se întoarcă sub formă de beneficii clare pentru americani”.
Lista resurselor la care vor avea acces americanii este destul de lungă. Vorbim de 57 de resurse, multe dintre ele considerate extrem de importante pentru industriile viitorului. Este vorba despre litiu, uraniu, grafit, titaniu, cobalt, nichel, platină, zinc, cupru, aur, mangan, magneziu, dar și petrol și gaze naturale. Mai mult, toate licențele de exploatare pentru zăcămintele noi vor fi acordate doar în cadrul acestui fond comun, ceea ce oferă SUA un avantaj clar în fața oricărei alte puteri străine.
Ucraina nu va putea extinde lista resurselor fără acordul Washingtonului. Iar veniturile obținute din exploatarea acestora vor merge direct într-un fond comun – Fondul Americano-Ucrainean pentru Reconstrucție.
Fondul înființat prin acest acord va fi alimentat din două surse principale: licențele și taxele aferente resurselor ucrainene și contribuțiile SUA sub formă de echipamente militare, muniție, instruire și tehnologie. Practic, tot ce trimite America către armata ucraineană va fi contabilizat ca investiție în acest fond. Acesta este un mecanism care îi oferă lui Trump un control direct asupra modului în care sunt cheltuiți banii americani și, în același timp, o pârghie de negociere în eventualele discuții de pace cu Rusia, scrie NYTimes.ro.
Deși acordul deschide uși importante, el nu conține toate garanțiile cerute de Kiev. Nu există o clauză clară care să oblige SUA să reinvestească profiturile în Ucraina pentru următorii 10 ani. Nu sunt prevăzute reguli ferme privind gestionarea fondurilor și nici garanții de securitate după încheierea războiului. Toate aceste aspecte urmează să fie reglementate într-un acord tehnic viitor.
Puțină lume știe cât de bogată este Ucraina în resurse strategice. Țara are peste 100 de zăcăminte majore de minerale considerate esențiale pentru economia globală. De exemplu, Ucraina are cele mai mari rezerve de uraniu din Europa, resurse importante de litiu, necesar pentru bateriile mașinilor electrice, dar și grafit, titaniu, mangan, zirconiu, toate extrem de importante pentru industriile hi-tech, aeronautică și energie verde.