Oana Zăvoranu a răspuns câtorva curiozități ale fanilor pe contul ei de Instagram. Actrița a vorbit, printre altele, despre unul dintre cele mai sensibile subiecte din societatea românească: avortul.
Oana a spus că tinde mai degrabă să fie pro-avort și că femeile au dreptul să aleagă ce fac cu corpul lor.
Vedeta a spus că în spatele unei decizii de întrerupere a unei sarcini stau de multe ori motive extrem de serioase, iar femeile nu trebuie judecate pentru ceea ce fac.
„Nu pot judeca 100% un astfel de subiect. Nu știi niciodată ce e în spatele unei astfel de decizii, dar parcă mai degrabă aș înclina către avort (deși nu trebuie să se ajungă acolo pentru că există metode contraceptive)”, a scris Oana pe Instagram.
Querida a spus că mai are un argument în favoarea avortului. Vedeta a spus că este de acord cu întreruperea de sarcină „decât să toarne copii nedoriți cu nemiluita, care mai departe să nu fie iubiți, îngrijiți, educați, care să ajungă delincvenți sau psihopați. Dacă te naști fără să fii dorit măcar de mamă, viața e grea, karma la fel”.
O altă persoană a întrebat-o dacă s-a confruntat vreodată cu discriminări pentru că este femeie. Actrița a spus că a fost uneori marginalizată deoarece provine dintr-o familie destul de bogată și i-a fost extrem de greu să facă tot ceea ce și-a dorit.
„Totul mi-a ieșit mai greu sau deloc în unele privințe, dar n-a murit forța mea niciodată. (…) Nu pot fi manipulată și dirijată. Nu răspund la comenzi și nu mă înregimentez în turmă”, a mai scris Oana.
Nevasta a mai mărturisit că multă lume a încercat să o toace psihic și chiar fizic, dar mereu ea a avut ultimul cuvânt și a ieșit cum a dorit mereu.
Una peste alta, Oana se declară extrem de încântată cu viața pe care o are. Bruneta a început la finalul anului trecut o emisiune pe Youtube, care s-a bucurat de mare succes.
Recent, vedeta a spus că va reveni cu un nou sezon al emisiunii sale. A promis că va face un show în stilul american, în care de data asta va avea și invitați surpriză.