Chiar dacă sunt unele dintre cele mai cunoscute şi puternice cluburi din lume, de-a lungul timpului au gustat şi din paharul amar al retrogradării. Fie că s-a întâmplat din motive sportive, economice sau au fost pur şi simplu pedepsite, câteva mari cluburi europene au trebuit să treacă prin surghiunul ligilor inferioare.
Hamburg, câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1983, este una dintre echipele cu trecut glorios care a cochetat în ultimele sezoane cu lupta pentru evitarea retrogradării si care nici în acest sezon nu este lipsită de emoţiile unei prezenţe în liga secundă, având un singur punct avans deasupra liniei, cu 8 etape înainte de finalul Bundesligii.
Milanezii câştigaseră campionatul în sezonul 1978-79, însă în următoarea stagiune s-au trezit retrogradaţi în Serie B. În martie 1980, Garda Financiară italiană destructura o reţea de fotbalişti care trânteau meciuri pentru diferite sume de bani. Federaţia a intervenit prompt, iar vinovaţii au fost pedepsiţi. AC Milan şi Lazio au fost retrogradate în Serie B, în timp ce Avellino, Bologna, Perugia, Palermo şi Taranto au pornit în următoarea ediţie cu depunctări. Paolo Rossi sau Enrico Albertosi s-au numărat printre fotbaliştii care au fost suspendaţi, primul fiind chiar la un pas să rateze Campionatul Mondial din 1982.
AC Milan a revenit imediat în Serie A, promovând de pe primul loc din liga a doua italiană. Cu o ofensivă slabă, doar 21 de goluri marcate în 30 de meciuri, milanezii s-au întors în Serie B la capătul sezonului 1981-82. Problemele din atac s-au văzut cel mai bine la finalul stagiunii, cel mai bun marcator al foştilor campioni ai Italiei fiind Roberto Antonelli, acesta marcând doar patru goluri în campionat. AC Milan a stat, din nou, doar un an în Serie B, iar la finalul anilor ’80 a dominat autoritar fotbalul european datorită lui Silvio Berlusconi şi a lui Arrigo Sacchi.
Tot un scandal de corupţie a dus şi la retrogradarea “Bătranei Doamne” în vara lui 2006. Juventus triumfase în ultimele două ediţii, însă erau principalii acuzaţi în Calciopoli. Ancheta poliţiei italiene a scos la iveală faptul că în fotbalul italian exista o reţea care truca meciuri cu ajutorul unor arbitrii. Torinezii pierdeau ultimele două titluri câştigate, erau retrogradaţi în Serie B şi urmau să pornească în noul sezon cu o depunctare de nouă puncte.
Pe lângă Juventus, în scandalul Calciopoli au mai fost implicate AC Milan, Fiorentina, Lazio şi Reggiana, însă aceste cluburi nu au fost retrogadate, fiind doar depunctate. Torinezii au reuşit să se întoarcă în Serie A după doar un an petrecut în liga a doua, iar din sezonul 2011-12 domină campionatul, câştigând ultimele cinci ediţii.
River Plate este unul dintre cele mai galonate cluburi din fotbalul argentinian, câştigând de 33 de ori titlul naţional. Chiar dacă terminaseră pe locul patru în Apertura şi pe nouă în Clausura, sistemul prin care se decid echipele retrogradate le-a dat mari batăi de cap “milionarilor” din Buenos Aires. La finalul sezonului, cluburile care pică în a doua ligă sunt cele care au cel mai mic coeficient. Acesta se calculează fiind luate în considerare punctele obţinute în ultimele trei sezoane. River Plate se clasa astfel pe locul 17, ceea ce îi permitea să joace un meci de baraj pentru rămânerea în prima ligă.
Echipa din Buenos Aires a întâlnit-o pe Belgrano, club care terminase pe locul patru în liga a doua. River Plate a pierdut manşa tur cu 2-0, dar suporterii sperau că rezultatul va fi întors pe Estadio Monumental. Mariano Pavone a marcat în minutul cinci al meciului retur, iar suporterii lui River aveau toate motivele să spere la o salvare în extremis. Guillermo Farre a pecetluit soarta “milionarilor” în minutul 61, când a egalat. Meciul a fost oprit cu un minut înainte de final, după ce suporterii au început să arunce cu diferite obiecte. River Plate retrograda pentru prima oară în istoria clubului, dar au rămas un singur an în liga a doua, iar în 2015 au câştigat Copa Libertadores.
Clubul condus de Bernard Tapie câştigase titlul în sezonul 1991-92 şi era pe cale să triumfe din nou în întrecerea internă, dar şi în finala Ligii Campionilor. Cu şase zile înainte să o întâlnescă pe AC Milan în ultimul act al celei mai importante competiţii europene, Marseille juca în campionat împotriva lui Valenciennes. Tapie a intervenit prin Jean-Jacques Eydelie, unul dintre fotbaliştii lui Marseille, acesta luând legătura cu doi dintre foştii săi colegi de la Nantes, care acum jucau pentru Valenciennes.
Marseille a câştigat meciul cu 1-0, acelaşi scor înregistrându-se şi în finala Ligii Campionilor. Scandalul de corupţie a început la doar câteva zile după meciul cu Valenciennes, iar fotbaliştii implicaţi au fost aduşi la poliţie pentru audieri. Federaţia din Franţa i-a retras titlul lui OM, în timp ce UEFA i-a interzis să participe în Liga Campionilor. Sezonul următor, 1993-94, Marseille a fost retrogradată cu toate că terminase pe locul doi.
Manchester United devenea, în 1968, prima echipă engleză care câştiga Cupa Campionilor Europeni. În tricoul “diavolilor” străluceau George Best, Bobby Charlton sau Denis Law, iar echipa era condusă de pe bancă de Sir Matt Busby. La scurt timp de la acest succes a început declinul lui Manchester United. Antrenorul legendar al clubului se retrăgea la un an de la câştigarea CCE, George Best era prezent mai des în tabloide, în timp ce Bobby Charlton şi Denis Law se apropiau de ultimii ani ai carierei.
După o clasare modestă în sezonul 1972-73, Manchester United retrograda la finalul stagiunii 1973-74. În ultima etapă a sezonului, “diavolii” jucau împotriva rivalei Manchester City şi aveau nevoie de o victorie, dar nu stăteau doar la mâna lor. Birmingham City, prima echipă de deasupra liniei, trebuia să piardă. Denis Law, fosta vedetă a lui Manchester United care acum juca pentru City, a marcat singurul gol al meciului de pe Old Trafford şi “diavolii” picau în liga a doua engleză, dar reveneau un an mai târziu în primul eşalon.
În vara lui 2012, Glasgow Rangers ajungea în liga a patra din cauza problemelor financiare. Scoţienii nu retrogradaseră niciodată în istoria de 140 de ani a clubului, iar cu un an înainte câştigasera titlul cu numărul 54. Fiscul britanic se afla în acele momente într-un litigiu cu Rangers, clubul având o datorie de aproape 94 de milioane de euro. Planul de reorganizare fusese respins, astfel că totul a fost decis de cluburile din Liga Scoţiană de Fotbal.
25 dintre cele 30 de cluburi votaseră pentru retrogradarea lui Glasgow Rangers în liga a patra. Datoria a fost pasată vechii societăţi, care se află în lichidare, în timp ce clubul şi-a continuat activitatea sub denumirea comercială de “The Rangers Football Club Ltd”.
Printre acţionari se numără Mike Ashley (patronul lui Newcastle United), Ally McCoist (418 meciuri jucate pentru Rangers) sau Felix Magath. La sfârşitul sezonului 2015-16, Rangers a revenit în prima ligă din Scoţia, după ce ratase promovarea cu un an înainte.