Life

Ce dietă are, de fapt, Mircea Badea. A zis că mănâncă prin benzinării și bea energizante, dar Carmen Brumă l-a dat de gol

Care e regimul alimentar al lui Mircea Badea. A declarat că mănâncă din benzinării și consumă energizate, însă Carmen Brumă a spus altceva.
24.11.2024 | 19:40
Ce dieta are de fapt Mircea Badea A zis ca mananca prin benzinarii si bea energizante dar Carmen Bruma la dat de gol
Carmen Brumă, adevărul despre regimul lui Mircea Badea. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Renumitul prezentator de la Antena 3 CNN, Mircea Badea, a zis că mănâncă prin benzinării și bea energizante în cantități industriale, dar partenera sa de viață, Carmen Brumă, l-a dat de gol. Ce dietă are, de fapt, celebrul jurnalist.

Mircea Badea și regimul său alimentar. Ce spune Carmen Brumă

În urmă cu mai bine de un an Mircea Badea mărturisea într-una dintre emisiunile sale că nu mai bea apă de 30 de ani, în schimb preferă energizantele și sucurile. Chiar și medicii s-au mirat când le-a spus acest lucru.

ADVERTISEMENT

De asemenea, declara că obișnuiește să consume produse din benzinării. Prezentatorul de la Antena 3 CNN a fost contrazis recent de iubita sa, Carmen Brumă, cunoscută pentru stilul de viață sănătos și echilibrat.

Vedeta a dezvăluit care este, în realitate, regimul alimentar al partenerului său de viață. Cu această ocazie antrenoarea de fitness a subliniat că jurnalistul are o problemă medicală care nu-i permite să mânânce orice aliment.

ADVERTISEMENT

„Ei, mănâncă, pe naiba! Atât am avut de spus… În primul rând, el trebuie să mănânce fără gluten și nu prea găsești în orice benzinărie fără gluten”, a spus Carmen Brumă despre dieta lui Mircea Badea în podcastul Gând la gând cu Teo.

Bea sau nu Mircea Badea energizante?

„Mănâncă din cămară, din cămara bunicii, unde bunica are grijă să fie mereu produse fără gluten că, ce să vezi, produsele fără gluten nu cresc așa, în cămară, în niște rafturi.

ADVERTISEMENT

Trebuie să se ducă cineva să le pună acolo, să se gândească, să le comande sau să le cumpere și să le pună cu mânuța acolo, pe raft”, a mai adăugat iubita lui Mircea Badea, în același podcast de pe Youtube.

Referitor la energizantele pe care prezentatorul le bea cu „tona”, Carmen Brumă nu a oferit un răspuns concret, însă a avut o privire sceptică. Moderatorul de la Antena 3 CNN susținea că bea trei energizante pe zi, însă realitatea este cu totul alta.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, partenera jurnalistului este genul de persoană care este foarte atentă la alimentația sa. Nu consumă zahăr și are grijă să mănânce produse sănătoase. Mai mult, face foarte multă mișcare pentru a se menține în formă maximă.

Are o siluetă de invidiat și mereu le oferă sfaturi celor care o urmăresc pe rețelele de socializare. Fosta asistentă TV are numeroase recomandări și combinații de alimente pe care le împărtășește și celor din online.

ADVERTISEMENT
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România...
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Programul secțiilor de votare la alegerile parlamentare 2024. Când votează românii
Programul secțiilor de votare la alegerile parlamentare 2024. Când votează românii
Cum se menţine în formă mama Diandrei de la Insula Iubirii. Monica a...
Cum se menţine în formă mama Diandrei de la Insula Iubirii. Monica a atras privirile tuturor și poate fi oricând următoarea ispită
Momentul unic în care un băiețel român citește Tatăl Nostru în Parlamentul britanic,...
Momentul unic în care un băiețel român citește Tatăl Nostru în Parlamentul britanic, cu prilejul Zilei Naționale a României
Furia lui George Simion față de Elisabeta Lipă nu a mai putut fi...
Furia lui George Simion față de Elisabeta Lipă nu a mai putut fi ascunsă. Amenințarea pe care liderul AUR a lansat-o la adresa fostei mari campioane după scandalul bonusurilor financiare
S-a aflat! Ce AVERE are, de fapt, Călin Georgescu. DETALIUL din CV-ul lui...
S-a aflat! Ce AVERE are, de fapt, Călin Georgescu. DETALIUL din CV-ul lui care a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Antena 1 ”racolează” vedetele Kanal D, cu gafe de necrezut! Pentru ce show...
Antena 1 ”racolează” vedetele Kanal D, cu gafe de necrezut! Pentru ce show se agită producătorii
Ana Morodan: „Votez pentru libertate”. Contesa digitală, campanie emoționantă: „Mă revoltă normalizarea toxicității”
Ana Morodan: „Votez pentru libertate”. Contesa digitală, campanie emoționantă: „Mă revoltă normalizarea toxicității”
Ce acte sunt necesare ca să poți vota la alegerile parlamentare 2024. Nu...
Ce acte sunt necesare ca să poți vota la alegerile parlamentare 2024. Nu intri în cabina de vot fără aceste documente
Lista candidaților la alegerile parlamentare. Ce partide se luptă, cine vrea să ajungă...
Lista candidaților la alegerile parlamentare. Ce partide se luptă, cine vrea să ajungă deputat sau senator
Laura Cosoi, afacere de succes cu pâine și cozonaci. Prețurile sunt piperate
Laura Cosoi, afacere de succes cu pâine și cozonaci. Prețurile sunt piperate
Maximus s-a făcut actor. Fiul lui Silviu Prigoană a jucat în primul lui...
Maximus s-a făcut actor. Fiul lui Silviu Prigoană a jucat în primul lui film. Tatăl său îl însoțise la filmări și aștepta cu sufletul la gură premiera: Un copil educat și responsabil
Metroul de Otopeni surpă case și distruge vieți. Drama neștiută a locuitorilor dintr-un...
Metroul de Otopeni surpă case și distruge vieți. Drama neștiută a locuitorilor dintr-un cartier din București
RĂSTURNARE în RENUMĂRAREA VOTURILOR! S-au aflat PRIMELE REZULTATE
RĂSTURNARE în RENUMĂRAREA VOTURILOR! S-au aflat PRIMELE REZULTATE
Imagini spectaculoase cu Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu în costum de baie...
Imagini spectaculoase cu Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu în costum de baie în zăpadă
Ce a spus Călin Georgescu râzând, în interviul acordat The Times, cel mai...
Ce a spus Călin Georgescu râzând, în interviul acordat The Times, cel mai vechi ziar britanic
Motivul pentru care unii se trezesc, noapte de noapte, la ora 3 sau...
Motivul pentru care unii se trezesc, noapte de noapte, la ora 3 sau 4. De ce trebuie să ai un caiet lângă pat