Sport

Ce diferență! Cristiano Ronaldo scandal fără precedent în Portugalia, Messi rege în Argentina înainte de retragere

Oamenii de fotbal din Argentina au pregătit o expoziție ce adună mai multe tricouri istorice ale lui Lionel Messi. Decorul este exact opus față de ce se întâmplă cu Ronaldo în Portugalia
01.10.2026 | 06:20
Ce diferenta Cristiano Ronaldo scandal fara precedent in Portugalia Messi rege in Argentina inainte de retragere
Lionel Messi este tratat diferit de argentinieni, față de reacția virulentă a portughezilor față de Ronaldo. sursa foto: colaj fanatik / hepta
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi se află pe finalul carierelor internaționale, însă pare că poveștile celor 2 iau turnuri diferite în ultimele capitole. Cristiano Ronaldo se află în mijlocul unui scandal la naționala Portugaliei, în timp ce omologul său este divinizat de argentinieni.

Argentinienii au pregătit o expoziție impresionantă înainte de retragerea lui Lionel Messi de la națională

Lionel Messi se pregătește de retragerea de la naționala Argentinei. Selecționata are de disputat 3 meciuri în această fereastră internațională: pe 1 octombrie, contra Boliviei, pe 4 octombrie, contra Burkina Faso și pe 7 octombrie, contra Beninului. Lionel Messi va fi utilizat doar în ultima partidă. Argentina a programat amicalul contra Beninului, întrucât în primele 2 meciuri, ”biancoceleștii” au limitare impusă de FIFA de a ocupa doar 50% din capacitatea arenei. Astfel, ultimul meci îi va oferi atacantului șansa de a se retrage cu tribunele pline.

ADVERTISEMENT

În ultima săptămână din cariera internațională a lui Messi, mai multe tricouri emblematice au fost expuse la Ole Summit, realizând o incursiune prin cariera argentinianului. Printre acestea este expus tricoul său de debut la naționala Argentinei, cel de debut la FC Barcelona, tricoul de joc al lui Messi de la fiecare Cupă Mondială, cel de la Inter Miami și tricoul cu Newell’s Old Boys, echipă la care a început fotbalul. La colecția impresionantă de tricouri legendare se va alătura și cel de la meciul de retragere. Naționala Sud-Americană a pregătit un set de echipamente pe care este incorporat logo-ul fotbalistului, în locul celui de la Adidas.

Agitația legată de meciul de retragere al lui Lionel Messi a crescut și prețul biletelor pentru partida cu Benin. Cel mai ieftin tichet, în zonele periferice ale tribunelor, costă 180.000 de pesos argentinieni (adică 540 de lei), iar un bilet în zona centrală valorează 480.000 de pesos (adică 1.465 de lei). Prețurile sunt uriașe, ținând cont că reprezintă jumătate din salariul mediu al unui argentinian: 950.000 de pesos (adică 2.905 lei).

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo a plecat din cantonamentul Portugaliei

Câștigătorul a 5 Baloane de Aur a fost rezervă neutilizată în meciul Portugaliei contra Norvegiei. Decizia lui Jorge Jesus a declanșat nemulțumirea lui Cristiano Ronaldo de la finalul partidei. Dimineața următoare, lusitanul a fost văzut în complexul sportiv, unde își savura cafeaua. Deși a ieșit pe teren cu 30 de minute înaintea antrenamentului, starul a absentat din ședința de pregătire.

ADVERTISEMENT

Vestea absenței sale a creat panică în cadrul Federației Portugheze de Fotbal. Președintele Pedro Proenca și-a anulat planurile din țară și a zburat de urgență spre Copenhaga, pentru a verifica starea lui Cristiano Ronaldo. Miercuri, atacantul lui Al Nassr a confirmat absența sa de la antrenament și discuțiile cu oficialii portughezi. Totuși, a fost rezervat în privința detaliilor.

ADVERTISEMENT

”După conferința de presă a antrenorului Echipei Naționale, și în urma unei discuții cu președintele Federației Portugheze de Fotbal, am decis să părăsesc tabăra de pregătire a echipei naționale. La timpul potrivit, voi spune adevărul tuturor portughezilor despre motivele care m-au motivat să părăsesc naționala, căreia m-am dedicat mereu. Acum este momentul să urez succes Portugaliei și tuturor coechipierilor mei, fără excepție”, a transmis Cristiano Ronaldo, pe Instagram.

Ce cifre au strâns cei doi fotbaliști pentru naționale

Cei doi jucători au fost etalon în ultimele 2 decenii, dominând scena mondială a fotbalului. S-au luptat în repetate rânduri pentru Balonul de Aur și și-au împărțit trofeele timp de 9 ani în Spania. Totuși, la nivelul echipei naționale, niciunul nu a excelat, însă Argentina lui Messi câștigă cursa trofeelor împotriva Portugaliei lui Cristiano Ronaldo. ”Biancoceleștii” au cucerit 2 Copa America, în timp ce lusitanii au câștigat un Campionat European. Lionel Messi mai are în palmares un trofeu care cântărește mult. Este vorba despre Cupa Mondială, cucerită în 2022. Argentina a jucat 3 finale mondiale cu Messi în teren, în timp ce Ronaldo nu a evoluat niciodată în ultimul act al competiției.

ADVERTISEMENT
  • 234 de selecții și 146 de goluri are Cristiano Ronaldo pentru Portugalia
  • 207 meciuri și 125 de reușite are Lionel Messi pentru prima reprezentativă a Argentinei