Tu știi ce diferență de vârstă există, în realitate, între jucătorul profesionist de fotbal Cristiano Ronaldo și modelul Georgina Rodriguez? Starul Portugaliei este mai mare decât bruneta cu care are o legătură sentimentală.
Cristiano Ronaldo (41 ani) este unul dintre cei mai buni sportivi din lume. Fotbalistul portughez deține numeroase premii în palmares, în Campionatul Mondial reușind să se facă vizibil. După victoria cu Croația a sărbătorit de la balconul hotelului, alături de mii de fani care au urmărit meciul terminat cu scorul de 2-1.
A trecut peste faptul că a fost schimbat de către selecționerul Roberto Martinez în timpul partidei, deși a reușit să înscrie din penalty. În prezent, nu se gândește să se retragă, cu toate că sora sa a dat de înțeles acest lucru. În schimb, lusitanul preferă să se focuseze pe carieră, dar și pe relația sentimentală cu frumoasa Georgina Rodriguez (32 ani).
Renumita influenceriță l-a cucerit în urmă cu 10 ani și de atunci sunt inseparabili. Cuplul urmează să ajungă la altar în toamnă, diferența de vârstă dintre ei nefiind deloc un impediment în calea fericirii lor. CR7 este mai mare decât frumoasa brunetă care i-a dăruit două fete. Influencerița s-a născut pe 27 ianuarie 1994, în Buenos Aires, Argentina.
Atacantul a venit pe lume pe data de 5 februarie 1985, în orașul Funchal din Portugalia. Astfel, Cristiano Ronaldo este mai în vârstă cu 9 ani decât creatoarea de conținut. Căpitanul celor de la Al-Nassr a avut mai multe iubite înainte să o cunoască pe Georgina Rodriguez, însă aceasta se pare că este aleasa inimii sale.
Vârsta este doar un număr pentru Cristiano Ronaldo care se menține în formă maximă datorită antrenamentelor din sala de forță. Are o rutină foarte bine pusă la punct și o alimentație de la care nu se abate. Fotbalistul scrie istorie atunci când intră pe teren, ultima oară făcând acest lucru în Cupa Mondială 2026.
Specialiștii transmit că a devenit cel mai în vârstă jucător care a evoluat într-un meci din faza eliminatorie din istoria evenimentului, după ce a fost titular în meciul dintre Portugalia și Croația. Prin urmare, la 41 de ani şi 147 de zile l-a devansat pe jucătorul croat Luka Modric, care are 40 de ani şi 296 de zile. Mai mult, de-a lungul carierei sale a marcat 976 de goluri.
În plus, starul vrea să ajungă la 1.000 de goluri înainte de a lua decizia de a-și agăța ghetele în cuie. De asemenea, Cristiano Ronaldo deține 5 premii Balonul de Aur și a evoluat la 6 ediții diferite din Cupa Mondială. A debutut în Campionatul Mondial la vârsta de 21 de ani, în 2006, în meciul dintre Portugalia și Germania. A marcat un gol în faza grupelor și a ajutat echipa națională să ajungă în semifinale.