Ce diferență de vârstă îi desparte pe Marius Constantin și pe Miruna Lazea. Fosta „bestie” a Rapidului s-a cununat cu aleasa inimii lui, iar între timp, au devenit și părinții unei fetițe superbe.
Marius Constantin se înscrie cu succes pe lista celor mai cunoscuți fotbaliști din România. Acesta s-a făcut remarcat datorită carierei sale ca fundaș central, carieră pe care și-a început-o la FC Brașov. Abia după ce a ajuns la Rapid București, unde a și câștigat Cupa României, Marius Constantin a ajuns foarte cunoscut.
Marius Constantin are 4 prezențe la națională pentru România pe plan internațional. În 2006, „bestia” din Giulești a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu. Medalia i-a fost oferită ca urmare a faptului că a făcut parte din echipa Rapidului, care s-a calificat în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.
Distincțiile pentru Marius Constantin nu s-au oprit aici. În 2008, acesta a mai primit și Medalia „Meritul Sportiv” clasa a III-a. Distincția i-a fost oferită pentru rezultatele obținute în preliminariile Campionatului European și pentru calificarea la turneul final din 2008.
De-a lungul carierei, cel poreclit „bestia” din Giulești a mai jucat pentru ASA Târgu Mureș, FC Vaslui, Gaz Metan Mediaș, Universitatea Craiova și CFR Cluj. Cât timp a fost la Universitatea Craiova a câștigat Cupa României, iar în perioada în care a jucat pentru CFR Cluj a câștigat titlul de campion al României.
Deși Marius Constantin a făcut performanțe în lumea „sportului-rege”, la început, părinții săi nu au fost deloc de acord cu alegerile sale. Acesta a ales să se dedice în totalitate fotbalului, lăsând restul lucrurilor pe locul secund.
„Înainte să mă concentrez numai pe fotbal, mă descurcam destul de bine şi la şcoală. Apoi, când am realizat că fotbalul e viaţa mea, uşor, uşor am neglijat şcoala şi m-am axat doar pe ceea ce îmi doream să fac cu adevărat. Acest lucru i-a nemulţumit pe părinţi, care au vrut chiar să nu mă mai lase la fotbal. Şi-au dat însă seama că fotbalul este viaţa mea şi au renunţat la idee.”, a spus fotbalistul, potrivit adevarul.ro
Miruna Lazea, partenera lui Marius Constantin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate soliste de muzică populară. Vocea sa inconfundabilă i-a făcut pe fani să o supranumească „Perla Banatului”.
Soția lui Marius Constantin nu doar că are o voce de aur, însă este și foarte frumoasă. Miruna Lazea se numără printre cele mai frumoase artiste din România, iar peste tot pe unde apare fură privirile tuturor.
Miruna Lazea l-a cucerit instant pe Marius Constantin. Fosta „bestie” a Rapidului nu a putut rezista în fața farmecelor artistei și astfel au ajuns să formeze un cuplu. Inițial, „Perla Banatului” nu voia să se căsătorească, ba chiar a declarat la un moment dat că vrea să mai amâne acest eveniment important din viața ei.
„Nu m-am măritat. Asta e veche. Asta nu se schimbă. Momentan nu, că am alte planuri. Trebuie să port rochiţe, mai punem un toc frumos, ca să arate piciorul bine la eveniment.”, spunea acum ceva vreme Miruna Lazea, potrivit wowbiz.ro.
Ei bine, între timp, Miruna Lazea și-a schimbat părerea și a decis să facă prima parte din pasul cel mare alături de iubitul ei. Marius Constantin și Miruna Lazea și-au unit destinele anul trecut. Cei doi s-au cununat civil în vara lui 2024, iar între timp, Miruna a adus pe lume primul lor copil, o fetiță.
View this post on Instagram
Marius Constantin și Miruna Lazea formează un cuplu de ceva vreme. Între cei doi există o diferență semnificativă de vârstă. Marius Constantin are 40 de ani, în timp ce frumoasa sa iubită are 25 de ani. În ciuda celor 15 ani care îi despart, cei doi se înțeleg de minune.
De-a lungul timpului, Miruna Lazea a fost criticată de multe ori. Fanii s-au legat de diferența de vârstă dintre artistă și fostul fotbalist, însă frumoasa parteneră a lui Marius Constantin a știut cum să le închidă gura răutăcioșilor. Criticată că are alături un bărbat mult mai mare decât ea, Miruna Lazea a spus că „Aveam nevoie de cineva care să mă apere.”