News

Ce e bine să îți pui la brâu de Înălțarea Domnului ca să îți meargă bine

27.05.2020 | 16:04
Ce e bine sa iti pui la brau de Inaltarea Domnului ca sa iti mearga bine
Ce e bine să îți pui la brâu de Înălțarea Domnului ca să îți meargă bine. Sursa foto: ziuaconstanta.ro
ADVERTISEMENT

Ca la orice sărbătoare mare de peste an și de Înălțarea Domnului există tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le păstrează cu sfințenie pentru a le merge bine tot anul și pentru a avea spor în casă. Unul dintre aceste obiceiuri străvechi ne amintește că trebuie să purtăm la brâu frunze dintr-un anumit copac, la fel ca Mântuitorul.

Ce este bine să faci de Înălțarea Domnului pentru a-ți merge bine

Înălțarea lui Isus Hristos la ceruri, sărbătoare denumită și Ispas, are loc la 40 de zile de la sărbătorile pascale fiind sărbătoarea în care credincioșii schimbă salutul din „Hristos a Înviat” și „Adevărat a Înviat” în „Hristos s-a Înălțat” și „Adevărat s-a Înălțat”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Înălțarea Domnului vine cu o serie de obiceiuri și tradiții, una dintre acestea amintindu-ne că trebuie să purtăm la brâu frunze de nuc pentru a avea parte de lucruri bine și spor în casă până la finalul anului.

Obiceiul este păstrat încă din ziua Înălțării Domnului, El procedând la fel. Totodată, frunzele de nuc fac minuni și feresc credincioșii de boli și de rele.

ADVERTISEMENT

Ce alte obiceiuri mai păstrează românii în ziua de Ispas

Potrivit unui tradiții foarte vechi Ispas este personajul mitic care a asistat la ridicarea Domnului Isus Hristos la Ceruri de pe muntele Măslinilor. De Înălțarea Domnului mai urcă la ceruri și sufletele celor morți, porțile Raiului fiind deschise încă de la Înviere.

O altă tradiție din vechime spune că ziua de Ispas este benefică încheierii diferitelor afaceri, dar este și ziua în care nu se împrumută deloc bani și de asemenea, nu se fac promisiuni care nu pot și ținute, așadar acestea trebuie amânate până la Paștele Cailor.

ADVERTISEMENT

Obiceiuri și tradiții de urmat în ziua în care se sărbătorește Înălțarea Domnului: 

  • Cine moare în perioada dintre Paște și Ispas se spune că ajunge direct în Rai
  • În ziua de Înălțarea Domnului se bat vitele cu leuștean ca să se îngrașe și să fie ferite de boli
  • Gospodarii taie din vârful cozilor de la vite și le îngroapă într-un furnicar rostind: ”Să ne dea Dumnezeu atâția miei și viței câte furnici sunt în furnicar”
  • În această zi nu se înstrăinează bani, nu se dă sare și foc din casă
  • Se spune că tot ce se seamănă după ziua de Ispas nu va rodi
  • Se dă de pomană pentru sufletele celor plecați dintre noi, crezându-se că în această zi sufletele lor se înalță la Cer și au nevoie de merinde pentru a porni la drum.

 

 

 

Tags: