Life

Ce erau obligate să facă femeile în haremul sultanilor. Cum ajungeau acolo, de fapt

Cum ajungeau de fapt, femeile, în haremul sultanilor. Avea dreptul să plece după nouă ani dacă nu îndeplineau o condiție.
13.10.2023 | 22:00
Ce erau obligate sa faca femeile in haremul sultanilor Cum ajungeau acolo de fapt
Cum era, de fapt, viața femeilor din haremul sultanillor. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Nu mai este niciun secret că sultanii și conducătorii de rang înalt din Imperiul Otoman aveau harem. Subiectul a fost atins în o mulțime de filme și seriale, unele  dintre ele ajungând celebre în toată lumea, dar cum ajungeau cădânele acolo și în ce condiții erau eliberate.

Cum ajungeau cădânele în haremul sultanilor

Femeile care ajungeau să facă parte dintr-un harem erau fie răpite în timpul bătăliilor, fie oferite în dar de diferiți conducători locali care erau vasali ai Imperiului. Cel mai mare harem era cel din Palatul Topkapî, din Instambul, și aparținea sultanului.

ADVERTISEMENT

Construcția imresionantă avea peste 300 de camere, iar femeile care locuiau aici, în ciuda faptului că erau ținute prizoniere, avea parte de tot confortul la care cineva ar fi putut visa.

Totuși, ele erau păzite tot timpul de eunuci, aceștia fiind și castrați. Haremul avea și el ierarhia sa, fiecare femeie având atribuite sarcinile sale, pe care trebuia să le respecte și îndeplinească cu strictețe.

ADVERTISEMENT

Cea mai importantă dintre toate era mama sultanului, care purta numele de Valide Sultan. Ea era cea care controla tot ce se întâmpla în harem și, de multe ori, influența soarta Imperiului.

Sultanul avea încredere în cuvântul mamei sale și toată lumea o respecta pe aceasta. Valide Sultan era cea care, de obicei, alegea și instruia cădânele- care o urmau în ierarhie în haremul sultanilor. Dar uneori chiar el avea preferințele sale.

ADVERTISEMENT

Cadânele urcau în ierarhie cu ajutorul copiilor

Istoricii au dezvăluit că de multe ori existau lupte între fii sultanului pentru a-și asigura tronul. În acest mod, în Imperiul Otoman, mai mult de 80 de prinți și-au pierdut viața.

Mama fiecărui urmaș era implicată într-o astfel de luptă, deoarece aceasta era metoda prin care putea ajunge prima femeie din haremul sultanului. Astfel că, viața zilnică a unei concubine însemna o luptă pentru supraviețuire.

ADVERTISEMENT

În momentul în care o femeie îi oferea sultanului un moștenitor, acesta nu mai întreținea cu ea relații intime. Unele așteptau ani întregi pentru a ajunge să aibă o astfel de legătură cu conducătorul, pentru anumite fete existând o singură ocazie.

Totuși, existau cazuri în care sultanul se îndrăgostea de o cădână. Cea mai cunoscută este povestea lui Suleyman Magnificul și a lui Hurrem, care a dat și numele celebrului serial care a cucerit milioane de oameni. 

Pe de altă parte, dacă timp de 9 ani petrecuți în haremul sultanului o femeie nu-i dăruia acestuia un copil, ea era eliberată. Sultanul îi oferea un document oficial și se asigura că se va căsători cu un bun musulman, de obicei cineva din mica nobilime, scrie atlas-geografic.net.

ADVERTISEMENT
VIDEO Singurul filmuleț cu Bruce Lee într-o luptă MMA! Imagini incredibile publicate după...
VIDEO Singurul filmuleț cu Bruce Lee într-o luptă MMA! Imagini incredibile publicate după jumătate de secol
Lovitură de teatru în dosarul tragediei de la 2 Mai: judecătoarea Ancuța Popoviciu,...
Lovitură de teatru în dosarul tragediei de la 2 Mai: judecătoarea Ancuța Popoviciu, recuzată și transferată în aceeași zi
BREAKING NEWS! Incendiu cu degajări mari de fum lângă stadionul DINAMO! Autoritățile au...
BREAKING NEWS! Incendiu cu degajări mari de fum lângă stadionul DINAMO! Autoritățile au intervenit în forță!
Ciprian are un service auto mobil, iar afacerea sa este înfloritoare. Cât te...
Ciprian are un service auto mobil, iar afacerea sa este înfloritoare. Cât te costă dacă ai făcut pană şi chemi mecanicii la faţa locului
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste...
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Ultima oră / Îndrăgita actriță a ajuns în stare gravă la spital, în...
Ultima oră / Îndrăgita actriță a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident. 'Va fi o recuperare lungă'
Guvernul „arde” bătrânii la buzunare. Cine sunt seniorii care nu primesc nimic în...
Guvernul „arde” bătrânii la buzunare. Cine sunt seniorii care nu primesc nimic în plus la pensie
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a...
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a urmat apoi
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să...
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Șofer român de TIR, reacție uluitoare când e prins într-o parcare din Belgia...
Șofer român de TIR, reacție uluitoare când e prins într-o parcare din Belgia că dormea în camion. „Șeful preferă să plătească amenda, e mai ieftin decât hotelul”
Irinel Columbeanu, prima veste bună de când e la azil. Fostul soț al...
Irinel Columbeanu, prima veste bună de când e la azil. Fostul soț al Monicăi Gabor scapă de problemele cu banii? Ce veste a primit