News

Ce este, de fapt, aurul negru. Poate să devină afacerea viitorului în România

Ce înseamnă aurul negru, reciclarea care poate să devină afacerea viitorului în România. Oricine o poate începe în grădină sau chiar în apartament
30.06.2024 | 20:09
Ce este de fapt aurul negru Poate sa devina afacerea viitorului in Romania
Vermicompostul este o metodă de reciclare din ce în ce mai des folosită / Foto: Freepik
ADVERTISEMENT

România este una din țările europene care aruncă cele mai multe deșeuri alimentare în fiecare an. Reciclarea acestora este o provocare ecologică dar specialiști de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veteriană vin cu o soluție la îndemână și 100% organică.

România, campioană în UE la risipă alimentară

Risipa de alimente pune presiune pe resursele naturale limitate ale planetei și are, de asemenea, consecințe economice și sociale grave. UE a introdus măsuri pentru a reduce pierderea și risipa de alimente, cu scopul de a reduce la jumătate cantitatea de deșeuri alimentare pe cap de locuitor până în 2030.

ADVERTISEMENT

Aproape 59 de milioane de tone de alimente sunt irosite în UE în fiecare an, adică aproximativ 131 kg pe persoană. România este campioană la această risipă, cu 2,2 milioane de tone de deșeuri de alimente anual, cu toate că prețurile la alimente în țara noastră sunt foarte mari raportat la venituri.

Vermicompostul și reciclarea deșeurilor organice

Pentru o reciclare cât mai eficientă a acestor deșeuri există însă o metodă, unde sunt folosiți viermii de pământ, râmele. Vermicompostul, cum este denumit, este cel mai bun mod de reciclare a deșeurilor organice. Această tehnică, bazată pe activitatea naturală a viermilor de pământ, devine din ce în ce mai populară datorită avantajelor sale ecologice și economice.

ADVERTISEMENT

„Compostarea este un proces natural, care transformă un produs perisabil într-un produs stabil, cu mult mai mulţi nutrienţi pentru plante şi sol. Ce este inedit la compostare? Beneficiile, de la reciclarea deşeurilor organice, îmbunătăţirea solului, reducerea utilizării îngrăşămintelor chimice, ciclul nutrienţilor, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îmbunătăţirea biodiversităţii”, potrivit lui Laurențiu Urechescu, inginer doctorand la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veteriană, informează Observator.

„Chiar se numește aurul negru”

Vermicomposterul nu generează mirosuri neplăcute, deoarece aerarea compostului de către viermi împiedică dezvoltarea excesivă a bacteriilor responsabile de fermentație. Prin urmare, acesta poate fi utilizat fără probleme chiar și în apartamente. Iar prețurile sunt scăzute.

ADVERTISEMENT

„Chiar se numeşte aurul negru acest compost. Dacă îl luaţi la cantităţi mai mici sau mai mari, costă undeva la zece lei pe litru. Depinde şi de producător. Vorbim despre humus. Râma propriu-zisă costă cam cât un PET, deci în medie 50 de bani”, adaugă el.

ADVERTISEMENT

Pentru o capacitate mai mare, există instalații speciale care întorc compostul, prețurile variind între câteva sute și câteva mii de lei. La fel și cu râmele,  prețul variind în funcție de cantitatea de humus dorită sau de cantitatea care se vrea reciclată organic.

Timp de aproape 700 de milioane de ani, râmele au lucrat solul, ajutând la descompunerea materiei organice, amestecând humusul și argila și aducând la suprafață materialele minerale. Cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă, râmele au fost cele care au permis formarea mâlului, cel mai fertil humus.

Fără prezența lor în sol și activitate lor constantă asupra pământului, nici o plantă sau copac nu ar putea trăi. Tot în Mezozoic, în era secundară, au apărut reptilele, dinozaurii și alte mamifere. Viermii de pământ erau deja acolo și, fără îndoială, datorită lor a fost posibilă viața acestor mari creaturi. Acesta este motivul pentru care Charles Darwin credea că puține alte animale au jucat un rol atât de important în istoria globului ca „aceste creaturi cu o organizare atât de inferioară”.

„Roșu de California”

Dincolo de resturile alimentare și resturile vegetale care pot fi recliclate organic cu ajutorul râmelor, prin acest procedeu se pot recicla și hârtia, cartonul și unele părți lemnoase din gospodărie, spune Laurențiu Urechescu.

„Încurajez să se facă această vermicompostare în lădițe, în casă, nu au nici un miros. Se numește roșu de California această specie de râmă”, arată Urechescu, care a precizat că la acest capitol țările vecine României sunt mai avansate. „O mare problemă este legea compostului, care a trecut prin Parlament dar nu este normată”, a spus el, ceea ce o face mai greu de implementat și mai greu accesibilă populației.